“Ieri (22 ianuarie 2012 n.r.) am adoptat premergător proiectului legii bugetului de stat, un pachet de măsuri fiscale care au rolul, în primul rând, de a asigura o simplificare a legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte Codul fiscal şi o simplificare a impozitării veniturilor pentru microîntreprinderi, IMM-uri, şi extinderea bazei de impozitare a veniturilor obţinute din agricultură. De asemenea, am adoptat alte trei proiecte de ordonanţă prin care am instituit impozite pentru veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea preţului la gaze de către producătorii de gaze naturale, am instituit o taxă pe transportul electricităţii şi gazelor naturale şi un impozit suplimentar de 0,5% pe extracţia şi valorificarea resurselor naturale, cu excepţia gazelor naturale, având în vedere că acestea au fost reglementate anterior. Măsurile de natură fiscală au rolul de a creşte veniturile bugetare cu trei miliarde lei, sume care sunt alocate cu prioritate pentru cofinanţarea fondurilor europene, pentru subvenţia la consumatorii vulnerabili, ca urmare a liberalizării preţului la gaze naturale şi o mică parte pentru acoperirea deficitului bugetar”, a explicat Chiţoiu.

El a precizat că proiectul de buget pe 2013 fost construit ca unul al dezvoltării economice a României.

‘Am construit acest buget pe indicatori macroeconomici în creştere. Avem o creştere de 15,4 miliarde lei la cheltuielile bugetului general consolidat, cheltuieli care în cea mai mare parte sunt pentru investiţii şi finanţare din fonduri europene. De asemenea, am prevăzut în proiectul legii bugetului de stat o serie de prevederi astfel încât cheltuielile să fie alocate cu prioritate pe investiţiile prioritare, banii să fie cheltuiţi cu eficienţă şi, de asemenea, să reducem arieratele la nivelul autorităţilor locale cât şi la nivelul administraţiei publice centrale şi la ordonatorii principali de credite unde acestea existau’, a mai afirmat ministrul Finanţelor.

Sursa: Agerpres