Chiţoiu a fost întrebat cine a realizat proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se anunţa gerul, el răspunzând: ‘Departamentul de buget’.
Documentul a fost scos de pe site-ul Ministerului de Finanţe, după ce mass-media a dat informaţii pe această temă.
‘Pentru că aia era o prostie. (…) Da, era o prostie scrisă acolo’, a susţinut ministrul, care a participat la o întâlnire cu parlamentarii PNL.
Daniel Chiţoiu a precizat că nu a ştiut că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a pus documentul pe site.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că nu a ajuns la el nicio notă de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă a Executivului în care se anunţa o iarnă grea şi prin care s-ar fi transferat bani către autorităţile locale pentru a face faţă cu cheltuielile pe perioada anotimpului rece.
Sursa: Agerpres