Capital: Sunteți la conducerea TAROM de aproximativ trei ani, cum vedeti situatia companiei azi?

 

Christian Heinzmann: Au fost foarte multe schimbări la nivelul Ministerului Transporturilor în acești aproape trei ani. Cea mai mare problemă este faptul că nu există stabilitate pentru a se putea continua planul de management. Prin schimbarea unui ministru, iei totul de la capăt privind prezentarea și derularea strategiei TAROM. O altă mare problemă, după acești aproape trei ani, este flota, iar migraţia specialiștilor este un alt impediment. Al treilea aspect este competiția de pe piața aeriană. Sunt companii care schimbă avioanele după șase ani, iar noi suntem obligați să funcționăm cu aceleași. Este imposibil de câștigat această luptă. Flota contează cel mai mult, schimbarea aeronavelor reduce cu cel puțin 30% costurile legate de mentenenanță. Redesenăm rutele pentru creșterea gradului de încărcare a aeronavelor. Deschidem noi rute, Iași devine un hub important pentru TAROM.

 

Capital: Ce și cât ați reușit să implementați din strategia pe care ați impus-o?

C.H.: Cea mai mare problemă este optimizarea flotei, în cei aproape trei ani nu s-au luat decizii de către cei șase foști miniștri ai Transporturilor. Fiecare decizie a fost amânată, este foarte greu să reiei această discuție cu fiecare ministru nou al Transporturilor, acum trebuie să o luăm de la zero. Consider că este foarte important să avem o întâlnire cu ministrul Transporturilor pentru o nouă discuție privind flota. Am cerut reevaluarea privind acționariatul în cadrul Globe Ground România și Alpha Rocas. Am făcut un plan cu Ministerul Transporturilor pentru a derula programele de mentenanță cu Romaero. Am discutat cu fostul ministru Ioan Rus despre trecerea Romaero sub umbrela Ministerului Transporturilor. De asemenea, trebuie să lucrăm la salariile personalului tehnic, avem în pregătire un proiect pentru o grilă de salarizare. Angajații TAROM trebuie renumerați în baza unui proces de evaluare și în funcție de competență.

 

Capital: TAROM este un brand național de circa 60 de ani. Veți lupta să rămână de stat sau înclinați spre privatizare?

C.H.: Au fost anumite discuții cu Turkish Airlines pentru o colaborare comercială și o eventuală achiziție a unui pachet de acțiuni. Privatizarea este soluția cea mai bună pentru viitorul TAROM, dacă nu un pachet majoritar, cel puțin 49% din acțiuni. Acest nou acționariat trebuie să vină cu o strategie și cu parte financiară. Acest potenţial partener, dacă se gândește că reducerea de personal este necesară, trebuie să justifice această decizie.

 

Capital: Există propuneri pentru curse de long-currier, mai exact, America, China sau India?

C.H.: Vrem să mergem pe destinații, New York, Beijing și Toronto, evident cu o flotă nouă. Deschiderea acestor destinații noi va avea loc în urma unor studii de piață. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu ambasadorul Rusiei pentru a discuta în privința aprobării de survol. Anul acesta nu se pot relua zborurile către China. Aeronava Airbus A 310 este angajată în foarte multe zboruri, oricum este foarte învechită și trebuie înlocuită.

 

Capital: Ce considerați că mai trebuie schimbat?

C.H.: Migrația specialiștilor este o problemă. Trebuie să facem ceva ca să oprim plecarea acestora, dar este foarte multă birocrație și totul se petrece foarte încet. Toată această birocrație nu ajută compania TAROM. Noul Consiliu de Administrație a fost de acord că trebuie să rupem starea de birocrație, este imposibil să faci față competiției când trebuie să faci licitație pentru orice achiziții. Procedurile trebuie schimbate. Încercăm anul accesta demararea procedurilor de schimbare a flotei. Îmi doresc un pachet prin care producătorul de avioane să preia avioanele vechi si să primim avioane noi. Avem discuții cu Airbus și Boeing.

Departamentul comercial este, de asemenea, foarte important. Trebuie investit în sistemul de rezervare și vânzare a biletelor. Trebuie echipat departamentul comercial cu instrumente moderne, adaptate la piață. Toate asceste platforme de rezervare și check-in trebuie adaptate, ca şi sistemul de inventar pentru piese de schimb sau capacitatea de control.