Aceasta a explicat că BCE este interesată de evoluțiile pe termen lung.

„Cineva care crede că acesta este un moment de cotitură pentru BCE se înşală. Ne așteptăm să majorăm dobânzile într-un ritm de 50 de puncte de bază pentru o anumită perioadă de timp. Mai avem mult teren de acoperit, trebuie să mergem mai departe şi suntem implicaţi într-o evoluție pe termen lung”, a declarat Christine Lagarde în cadrul conferinței de presă de după Consiliul guvernatorilor BCE, la care s-a decis majorarea costul creditului cu 50 de puncte de bază, după mai multe majorări cu 75 de puncte de bază, potrivit Agerpres.

Prognozele BCE vor decide cât de lung va fi acest termen

În contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, experții Eurosistemului preconizează că recesiunea în zona euro va fi, cel mai probabil, una scurtă și superficială. Totuși, aceștia se așteaptă la o creștere economică modestă anul viitor, cu mult mai mică decât în pronosticurile anterioare.

În linii mari, proiecţiile experţilor Eurosistemului estimează, în prezent, o creştere economică în zona euro de 3,4% în 2022, de 0,5% în 2023, de 1,9% în 2024. În ceea ce privește inflația însă, se preconizează că va crește, până la 8,4% în anul 2022, pentru a scădea la 6,3% în 2023, urmând ca ritmul de creștere a preţurilor să rămână peste ţinta de 2% și în anul 2025.

Stabilitatea financiară din Europa, amenințată de plafonarea prețului la gaze

Banca Centrală Europeană a avertizat recent că plafonarea prețului la gaze ar putea avea efecte nedorite asupra stabilității financiare de pe continent. BCE recomandă regândirea reglementărilor în ceea ce privește acest lucru, notează agenția Reuters.

În luna noiembrie a acestui an, a fost propus un mecanism de plafonare, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacționare.

Potrivit unui aviz al BCE, care poartă semnătura lui Christine Lagarde, obiectivul este într-adevăr de a modera preţul ridicat şi volatilitatea extremă, însă există pericolul ca aceste reglementări să aibă exact efectul contrar.

„BCE consideră că actualul proiect privind mecanismul propus de corecţie a pieţei ar putea, în unele condiţii, să pericliteze stabilitatea financiară în zona euro. (…)

Actualele prevederi ale mecanismului ar putea spori volatilitatea şi apelurile în marjă, ar putea pune în dificultate capacitatea contrapărţilor centrale de a gestiona riscurile financiare”, scrie în în avizul BCE.