Franţuzoaica Christine Lagarde este practic asigurată deja că va fi numită director general al Fondului Monetar Internaţional, a declarat pentru AFP unul dintre membrii Consiliului de administraţie al instituţii, indianul Arvind Virmani.
"Dată fiind procedura pe care am văzut-o şi modul în care a fost efectuată, nu văd decât puţin dacă nu chiar nicio posibilitate ca rezultatul să fie diferit de acela care a fost în ultimele decenii", a afirmat Virmani, unul dintre cei 24 de membri ai instanţei care trebuie să-l aleagă până la sfârşitul lunii pe succesorul lui Dominique Strauss-Kahn.
Ministrul francez al economiei concurează pentru post cu mexicanul Agustin Carstens, învingătorul urmând să fie desemnat prin consens sau prin vot.
Virmani a pledat pentru o alegere, dar Consiliul de administraţie a decis în 20 mai să lase cvasineschimbată procedura care, din 1946, a adus inevitabil un european la conducerea FMI.
"Nu a existat ocazia sau interesul" pentru o modificare a acestei proceduri, a deplâns el. Virmani a reproşat procedurii lipsa de transparenţă.
FMI comunicase în luna mai că îşi va alege noul şef "’într-un mod deschis, transparent şi pe baza meritelor". "Esenţialul îl constituie cotele-parte (ale diferitelor state membre) şi ele vor determina rezultatul", estimează administratorul indian.
Lagarde are sprijinul Uniunii Europene, care dispune de o parte preponderentă a voturilor în Consiliul de administraţie.
Sursa: Agerpres