«Deşi am văzut efectele nocive ale capitalismului scăpat din frâu, nu putem ignora beneficiile unor lecţii pe care acesta ni le dă.» La un moment dat, un şef al General Motors a spus că ceea ce este în interesul companiei sale este şi în interesul Americii. În ultimii ani, nişte moguli ai Wall Street-ului ajunseseră să creadă că sintagma li se aplică şi lor. Astfel justificau şi excesele asumate înaintea crizei, dar şi creditele pe care le cereau guvernului de
«Deşi am văzut efectele nocive ale capitalismului scăpat din frâu, nu putem ignora beneficiile unor lecţii pe care acesta ni le dă.»
La un moment dat, un şef al General Motors a spus că ceea ce este în interesul companiei sale este şi în interesul Americii. În ultimii ani, nişte moguli ai Wall Street-ului ajunseseră să creadă că sintagma li se aplică şi lor. Astfel justificau şi excesele asumate înaintea crizei, dar şi creditele pe care le cereau guvernului de la Washington.
Săptămâna trecută, lumea a avut parte de o nouă interpretare a aceluiaşi dicton, interpretare elaborată de administraţia lui Barack Obama în cazul companiei auto Chrysler. Simplu spus, Casa Albă a trântit în moalele capului corporatist al Chrysler concluzia seacă şi nemiloasă că, de fapt, ce este în interesul Americii trebuie să fie în interesul Chrysler – iar interesul Americii este ca al treilea mare producător auto din Detroit să dea faliment. Un membru al echipei Obama a declarat că SUA „nu poate menţine Chrysler pe linia de plutire cu o injecţie de capital fără sfârşit”.
Este adevărat că Chrysler îşi continuă operaţiunile cu ajutorul guvernului american. Este adevărat că echipa dlui Obama a încercat să îi convingă pe creditorii mai neînduplecaţi să accepte o restructurare a datoriilor Chrysler. Dar fabricantul auto rămâne în funcţiune cu un gigantic pistol la tâmplă, sub protecţia legii falimentului. Iar America se confruntă cu dispariţia unei mărci vechi de decenii, după plănuita fuziune cu Fiat.
Oricum judecăm problema, falimentul impus de administraţia Obama companiei Chrysler este un gest a cărui semnificaţie este dificil de exagerat. Pentru a aprecia caracterul fără precedent al acestui gest, trebuie să ne gândim dacă guvernul francez ar lăsa Renault de izbelişte sau să ne amintim de cât de tras de păr este azi destinul Alitalia, doar pentru că Roma are o atitudine iraţională faţă de o simplă linie aeriană.
Într-o lume în care măsurile anti-criză încep să abandoneze calmul şi raţiunea în favoarea isteriei şi a sentimentelor şi în care urgentul o ia înaintea importantului, Casa Albă a reuşit ceea ce puţine alte guverne reuşesc în circumstanţe similare: să spună „aşa nu mai merge”. Verdictul dat a combinat un omagiu al contribuţiilor aduse de Chrysler economiei americane cu o palmă zdravănă menită să menţină presiunea asupra companiei.
Prin falimentul Chrysler, administraţia Obama semnalează că s-a încheiat era banilor acordaţi în grabă oricărei companii care vine disperată la Washington cu mâna întinsă. Cei care credeau că General Motors este la adăpost văd şi ei o pisică mare şi rea. Sindicatele de la Chrysler şi, implicit, şi de la GM sau Ford văd că nu mai pot juca tare, că siguranţa locurilor de muncă necesită sacrificii. Cu alte cuvinte, nimeni nu scapă pe ochi frumoşi.
Într-o lume incertă, cuprinsă de o criză fără precedent, falimentul Chrysler are şanse să ne spună că, deşi am văzut efectele nocive ale capitalismului scăpat din frâu, nu putem ignora beneficiile unor lecţii pe care acesta ni le dă. Că uneori învăţăm aceste lecţii doar forţat şi nu de bună voie este cu totul altceva şi, eventual, subiectul unui alt articol.