CIA avertizase Europa! Se bănuia că ar putea avea loc atacuri asupra gazoductelor din Marea Baltică

conductă de gaze conductă de petrol

SURSA FOTO: Dreamstime

Incidentele care par a fi un act de sabotaj la adresa gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 au pus toată Europa pe jar săptămâna aceasta. Unele voci acuză Rusia că ar fi în spatele acestor incidente, însă totul putea fi prevenit, dacă ţările europene luat mai în serios anumite avertismente venite din partea CIA, scriu jurnaliştii La Libre Belgique.

Potrivit ziarului german „Der Spiegel”, în urmă cu câteva săptămâni, CIA a avertizat Germania cu privire la potențiale atacuri asupra gazoductelor din Marea Baltică.

Guvernul de la Berlin, dar şi alte ţări europene, avertizate de CIA chiar vara aceasta

Guvernul german, precum şi o serie de alte țări europene, ar fi fost avertizat în această vară de către Agenția Centrală de Informații (CIA) cu privire la posibile atacuri asupra gazoductelor din Marea Baltică, a explicat, marţi, ziarul „Der Spiegel”.

Cotidianul german a fost primul care a dezvăluit alerta dată de Statele Unite Germaniei, descrisă de oficialii serviciilor de informații drept „avertisment strategic”.

Avertismentul nu era specific cu privire la când și/sau unde ar avea loc un potențial atac. De asemenea, CIA a refuzat să spună dacă Putin a fost un posibil atacator, notează La Libre Belgique.

Ce au înregistrat seismografele din zonă cu privire la incidentele care au avut loc luni, 26 septembrie?

Între timp, un seismograf de pe insula daneză Bornholm a înregistrat două cutremure care s-au produs luni.

Într-adevăr, s-au înregistrat două vârfuri, reprezentând două cutremure, în ziua în care gazoductele Nord Stream 1 și 2 au suferit scăderi impresionante de presiune, potrivit centrului german de cercetare geologică GFZ.

„A fost un vârf și apoi un zgomot constant”, a explicat purtătorul de cuvânt al GFZ. Seismograful a înregistrat un prim vârf echivalent cu un cutremur în jurul orei 2, urmat de un fluierat continuu, iar un al doilea vârf a sosit la ora 17.

Cu toate acestea, GFZ consideră că nu poate spune „dacă ar putea fi de la gazul care se scurge”.

Depresurizarea Nord Stream 2 a fost semnalată pentru prima dată luni după-amiază. Depresurizarea gazoductului Nord Stream 1 a fost semnalată la începutul serii, la scurt timp după al doilea vârf.