Anul 2016 a fost unul foarte bun pentru MHS Truck & Bus Group, mai ales în a doua parte a acestuia. Conform companiei au fost livrate către clienți peste 1.400 vehicule: 1.002 camioane noi MAN, 12 autocare MAN/Neoplan şi 416 camioane rulate.
MHS Truck & Bus Group a înregistrat o cifră de afaceri netă consolidată de 115 milioane euro, în creștere cu 11 milioane față de 2015. Portofoliul de flote de camioane al MHS Truck & Bus Group a crescut în 2016 prin vânzarea a şase flote de peste 20 de unităţi, una dintre ele fiind de peste 100 de unităţi. Oficialii MHS au declarat că anul trecut cel mai solicitat model a fost MAN TGX 18.440, EfficientLine2.
2016 a fost un an bun și pentru activitatea de After Sales, fiind înregistrată o cifră de afaceri consolidată de 15.7 milioane euro, cu o creştere de 10% a numărului de ore de manoperă service facturate, respectiv de 5% a vânzărilor de piese de schimb.
„Anul acesta ne vom concentra atenţia pe gama de vehicule MAN cu noul lanţ cinematic. Noile camioane MAN au fost lansate în septembrie 2016 la târgul international IAA de la Hanovra şi au fost prezentate în noiembrie la Bucureşti şi Timişoara în cadrul evenimentului MAN Tour 2016. Noua gamă de produse MAN oferă, prin comparaţie cu cea anterioară, mai multă putere precum şi o creştere a eficienţei şi economiei de carburant.”, a declarat Michael Schmidt, preşedintele MHS Truck & Bus Group.
„Un alt punct de interes în 2017 îl va reprezenta dezvoltarea şi continua profesionalizare a serviciilor noastre de After Sales oferite clienţilor prin reţeaua MHS Truck Service şi prin reţeua de parteneri de service autorizaţi, aceasta fiind cea mai mare din România”, a adăugat Miloš Vujanović, CEO al MHS Truck & Bus Group.