Cifra de afaceri a companiilor agricole a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere din ultimii 10 ani, de peste 30%, ajungând la maximumul istoric de 58,1 miliarde de lei în 2021, cu 35% mai mult faţă de valoarea din 2017, potrivit unui studiul de profil.
Previziuni pentru anul 2022
Pentru 2022, analiştii KeysFin estimează consolidarea sectorului până în apropierea sau chiar depăşirea nivelului record atins în 2021, de 58 de miliarde de lei, în baza presiunilor inflaţioniste şi a subvenţiilor acordate de autorităţi, factori care vor contrabalansa scăderea producţiei de cereale cu 12%, prognozată de Comisia Europeană în iulie 2022, fiind al doilea cel mai mare declin anual dintre statele membre, la 26 milioane de tone.
„Cifra de afaceri a companiilor agricole din România a crescut cu o treime în anul post-pandemic, peste estimările iniţiale, în baza majorării preţurilor la cereale şi materii prime pe plan internaţional şi a subvenţiilor alocate de autorităţi agricultorilor. Deşi pentru anul 2022 estimăm consolidarea sectorului, punctăm nevoia prioritizării investiţiilor în infrastructură şi modernizarea acestui sector, astfel încât România să rămână un exportator net de produse agricole, după ce în anul pandemiei a fost importator net pentru prima dată în ultimii 10 ani. Ca direcţie strategică este de urmat exemplul Poloniei, respectiv să investim în procesare, ajungând ca pe termen lung să avem un sold pozitiv al comerţului internaţional cu produse agro-alimentare, care are o valoare adăugată mai mare”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.
În ceea ce priveşte topul celor mai mari companii cu profil agricol, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a ocupat şi în 2021 poziţia fruntaşă, după o creştere anuală de 25% a cifrei de afaceri. Pe locurile 2 şi 3, după cifra de afaceri, s-au situat Promat Comimpex SRL cu 1,2 miliarde de lei şi Plantagro-ComSRL cu 672 milioane lei în 2021.
Cea mai mare creştere din top 20 a fost înregistrată de Comcereal SA, care după un avans anual de 182% al cifrei de afaceri a intrat pe ultima poziţie în top 20 în 2021.
România, a doua cea mai mare creștere a valorii producției vegetale din UE
Potrivit specialiştilor Keysfin, numărul de companii care şi-au reportat rezultatele financiare în 2021 a rămas foarte aproape de cel din anul anterior, respectiv 26.500 de companii (în baza datelor extrase în septembrie 2022).
Ca efect direct al revenirii post-pandemice, rezultatul net a crescut cu 267% faţă de 2020 şi a fost cu 81% peste cel din 2017, la nivelul record de peste 8 miliarde de lei în 2021. Dintre cele 26.500 de companii care şi-au raportat rezultatele financiare, aproximativ 17.000 au avut profit (64%), în timp ce 6.500 au înregistrat pierdere (24,7%), iar restul au înregistrat un rezultat nul în 2021, arată studiul citat.
În ceea ce priveşte producţia vegetală din Uniunea Europeană, aceasta a crescut cu 11% în 2021 faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică: floarea soarelui (+13,8%), grâu (+9,2%), porumb boabe (+5%), rapiţă (+1,8%) şi soia boabe (+0,9%).
România a avut a doua cea mai mare creştere a valorii producţiei vegetale din Uniunea Europeană, de 40,2%, şi a urcat pe locul 6 în UE, cu 6,3% din total, depăşind Polonia care a ajuns la 5,6% din total în 2021.
În clasamentul producţiei de grâu la nivelul UE, România a urcat cu 2 locuri, ajungând pe 4, cu 7,5% din total şi o recoltă de 10,4 milioane de tone în 2021. România a ocupat în continuare primul loc la suprafaţa cultivată de porumb în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, iar în anul post-pandemic producţia realizată a fost de 14,8 milioane de tone, redevenind lider în ierarhia europeană.
Țara noastră, cel mai mare producător de floarea soarelui
În plus, România a reuşit să rămână cel mai mare producător de floarea soarelui din UE, cu o recoltă de 2,8 milioane de tone în 2021.
„Valoarea producţiei ramurii agricole din România a crescut cu 14% în anul 2021 comparativ cu anul precedent, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. De asemenea, producţia vegetală a crescut cu 22%, iar producţia animală şi serviciile agricole s-au redus cu câte 0,2%, respectiv 0,7% în 2021 faţă de anul anterior”, se menţionează în studiul citat.
Studiul „Sectorul agricol din România” cuprinde toate companiile care şi-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finanţelor şi care au ca domeniu principal de activitate unul dintre următoarele grupe CAEN: Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor – 011, 012, 013, 014, 015, 016, 017; Piscicultură – 031, 032 şi Silvicultură – 021, 022, 023, 024.
Datele au fost extrase în septembrie 2022 şi pot suferi modificări până la sfârşitul anului, precizează realizatorii studiului.
Informaţiile au fost culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale active din Romania.