În luna aprilie 2016, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, faţă de luna precedentă a scăzut ca serie brută cu 0,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,5%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută cu 6,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,1%.
Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2016, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2015, în termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut pe ansamblu cu 7,5%, datorită creşterilor înregistrate la transporturi (+12,7%), comunicaţii (+7,1%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+5,0%) şi la activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+1,6%).
Activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe au scăzut cu 6,5%.
În aceeaşi perioadă, în termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu cu 7,9%, datorită creşterilor înregistrate la transporturi (+11,6%), activităţile de comunicaţii (+6,8%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+5,2%) şi la activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+1,5%).
Activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe au scăzut cu 5,0%.
Conform datelor INS, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna aprilie 2016, raportat la aprilie 2015, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 6,7%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de transporturi (+13,5%), activităţile de comunicaţii (+4,7%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,4%) şi la activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+1,9%).
Activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe au scăzut cu 16,2%.
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2016, comparativ cu luna aprilie 2015, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 7,1%, datorită creşterilor înregistrate la transporturi (+13,8%), activităţile de comunicaţii (+5,7%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+4,4%) şi activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+0,3%).
Activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe au scăzut cu 16,5%.
Potrivit INS, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna aprilie 2016, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut cu 0,7% ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-6,2%), activităţile de comunicaţii (-2,9%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-2,8%) şi la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-0,8%). Activităţile de transport au crescut cu 1,6%.
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2016, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 1,5%, ca urmare a creşterilor înregistrate la activităţile de transport (+3,1%) şi la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,0%).
Scăderi au înregistrat activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-5,0%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-1,8%) şi activităţile de comunicaţii (-0,4%). AGERPRES