Cifre care ne dau fiori, raportate de instituțiile de specialitate. La zece ani de când a fost introdusă legea privind asigurarea obligatorie a locuinței, românii sunt printre cele mai expuse popoare din lume, în ceea ce privește efectele calamităților. Paradoxal, de când a devenit obligatorie asigurarea, numărul caselor care au o astfel de poliță a scăzut la mai puțin de jumătate..
Doar 1,7 milioane de locuințe din România sunt asigurate împotriva cutremurului, inundațiilor sau alunecărilor de teren, adică mai puțin de 20% din total.
Aceasta înseamnă că, în cazul unui eveniment major cum a fost seismul de 7,3 grade pe scara Richter, din 1977, mai bine de trei sferturi din români sunt expuși total și, în caz că locuința lor va fi distrusă, nu vor fi despăgubiți.
Datele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor, singura insitituție care emite asigurările oblgatorii de locuință, sunt, practic, neschimbate de ani de zile, ceea ce arată că nu există intenția de a fi cumpărate mai multe asigurări.
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.
Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).