Furnizorul de servicii de plată PayU România, liderul pieţei de plăţi online, a anunţat vineri că, între orele 00:00 și 08.30, s-au înregistrat de Black Friday 54,16 milioane volume tranzacționate, mai mult cu 43% față de anul trecut, când s-au înregistrat 38 milioane.
În acest interval orar, s-au raportat totodată un număr de 65.315 de tranzacții, mai mult cu 56% față de anul trecut când s-au înregistrat 42.000 tranzacții.
Primele trei tranzacții înregistrate în platforma PayU Romania au fost de: 32.460 lei (circa 6.900 euro), 28.178 lei și 24.500 lei.
”Toate cele trei sume au fost înregistrate pe coșul de cumpărături care a constat într-un mix de electrocasnice – televizoare, aspiratoare, mașini de spălat”, spun reprezentanții PayU România.
Țările din care vin tranzacțiile sunt România, Ungaria și Marea Britanie.
Valoarea medie a unui coș de cumpărături a fost de 830 lei, mai mic față de anul trecut când a fost 904 lei.
Metodele de plată au fost: Pay by click: 50% din cumpărăturile online au fost plătite cu un singur click; card în rate: 30% din totalul plăților online au fost realizate cu un card în rate fara dobândă.