Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat pe cele unsprezece luni ale anului 2019 cu un deficit de 37,05 miliarde de lei, respectiv 3,56% din PIB, a anunțat Ministerul Finanțelor. Nivelul maxim admis de UE este de 3%. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a spus că 2019 va fi încheiat cu un deficit de 4,4% din PIB.
Imediat după anunțul Ministerului Finanțelor, economistul Adrian Câciu a reacționat pe contul său de Facebook. Acesta spune că este cea mai îngrijorătoare execuție bugetară din ultimii 9 ani și spune că în luna noiembrie deficitul a crescut cu 2 miliarde de euro față de luna precedentă.
Iată postarea integrală a lui Adrian Câciu:
”A fost publicata execuția bugetara pe luna noiembrie 2019.
Este cea mai îngrijorătoare execuție bugetara din ultimii 9 ani (nu am vrut sa folosesc cuvântul care se potrivește pentru ca eu chiar sper ca cineva îl va trezi pe actualul ministru de finanțe și ori îl va pune sa facă ceea ce trebuie pentru țară ori își va lua la revedere de la el).
Deficitul bugetar a crescut cu 30% fata de anul trecut și cu 22,18% față de luna octombrie 2019. Ca să înțelegem amploarea, deficitul bugetar a crescut cu 2 miliarde de euro față de luna octombrie.
Si ca să lamurim de ce este foarte prost cum s-a procedat: faci cheltuieli dacă ai venituri. Vrei sa plătești facturi la multinaționale, avans la rachete sau la ce consideri tu ca ar trebui sa platesti (sunt sigur ca nu au fost plătite toate restantele) faci venituri suplimentare. Nu te împrumuți în numele nostru în timp ce evaziunea fiscala este exploziva.
De ce nu s-au recuperat 2 miliarde de euro din evaziune?
Din cele peste 22-26 miliarde euro de care nimeni nu se atinge?
A se vedea ca povestea aceea cu concediile medicale este o poveste sau oricum este foarte mica ca și volum nominal, pentru ca asistenta sociala a crescut ca volum de cheltuieli fata de octombrie cu 10,1 miliarde lei, valoare nominala care este constanta lunara(la fel a fost și în octombrie fata de septembrie…)
A se vedea ca colectarea veniturilor este de doar 28,3 miliarde lei, în scădere fata de luna octombrie, când s-au încasat 32,42 miliarde lei. Iată ca numai din aceasta diferenta recuperai 900 milioane de euro dacă te interesa sa strângi taxe.
Este normal sa nu ai venituri dacă tu, cu o economie care învârte lunar 18,2 miliarde euro, încasezi, într-o luna, doar 2,5 miliarde lei TVA. Tu încasezi 2,5 miliarde lei, dar populația a plătit cam 7,5 miliarde lei TVA pe cumpărături, abonamente, utilități, combustibil etc.
Este normal sa nu ai venituri dacă tu, cu o economie care învârte lunar 18,2 miliarde euro încasezi doar 3,5 miliarde lei accize.
Măcar dacă banii se duceau în investiții dar acestea sunt la 72,2% din programat.
Dar, probabil „taxele sunt furt” și împrumuturile sunt soluția.
Sa amanetăm tara la bănci. Trăiască evaziunea fiscala.
Ca economist, sunt revoltat. Și un inginer ar fi avut o execuție bugetara mai buna.
Poate unii nu înțeleg revoltă mea. O explic: dacă tu, ca minister de finanțe nu îți îndeplinești atribuția principala, aceea de a colecta taxe și a aduce venituri, cum vei gestiona bugetul pe anul 2020 și vei tine deficitul sub control?
Mai ales în orizontul reducerii de taxe pe care le vei avea de gestionat?”