La sfarsitul acestei luni, cele mai puternice tari urmeaza sa se intalneasca in Germania pentru a stabili daca este vorba intr-adevar de 30 de miliarde, cine va sustine aceasta povara si in ce proportie. Apoi, urmeaza stabilirea „algoritmilor” de impartire a banilor. Dupa 1989, in Romania au intrat alte cateva miliarde bune de dolari, o parte chiar ca ajutor nerambursabil, care au lasat in economia romaneasca aceeasi urma pe care o lasa pestele in apa sau pasarea pe cer. Adica, niciuna. Nu au toti occidentalii si americanii la un loc atatia bani cati putem noi cheltui fara sa shimbam nimic.
Parerile sunt deja impartite: unii sustin ca este inevitabil ca firmele romanesti sa fie implicate in reconstructia Iugoslaviei si a intregii zone adiacente, altii afirma ca proiectele vor fi aprobate prin licitatii, iar companiile romanesti au putine sanse de a le castiga. Adevarul se afla, probabil, undeva pe la mijloc. Chiar daca licitatia pentru reconstruirea unui pod, sa zicem, va fi castigata de o firma japoneza, este putin probabil ca tot cimentul si celelalte materiale de constructii sa fie aduse din Japonia. Va exista o oportunitate si pentru forta de munca romaneasca. Dar, doar apropierea geografica nu este o para malaiata. Materialele si forta de munca nu vor fi achizitionate in orice conditii. Economia romaneasca are o problema, fara legatura cu conflictul din Iugoslavia: o problema de competitivitate. Firmele romanesti, mai ales cele de stat, produc scump si de proasta calitate. Daca va fi mai rentabil sa aduci otel-beton din Brazilia, japonezii din exemplul nostru, ipotetic, o vor face. Nici o revolta sindicala nu-i va convinge pe japonezi sa cumpere marfuri scumpe si proaste.
Reconstructia Iugoslaviei nu trebuie privita nici din punctul de vedere al vulturului care se arunca asupra cadavrului, dar nici nu trebuie tratata cu indiferenta pe motiv ca nici la reconstructia Bosniei tara noastra nu a fost invitata. Noul plan Marshal este inca o sansa, ca multe altele pe care le-a avut Romania si pe care le-a ratat cu dezinvoltura. A ramane in afara procesului de reconstructie doar pentru a arata ca nu ne bucuram de nenorocirile vecinului este o prostie. Oricum, sarbii vor primi cu mai multa bucurie un ajutor concretizat in ciment si fier-beton, decat cel care s-a materializat in aprobarea oferita NATO pentru a ne folosi spatiul aerian. Pentru ca, de fapt, si NATO sustine ca ajuta poporul sarb sa scape de Milosevici.