În octombrie, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie cu privire la o posibilă înţelegere anticoncurenţială între Holcim România, CRH România şi HeidelbergCement România , realizată prin împărţirea pieţei producţiei şi comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piaţă şi/sau produselor oferite pe piaţă, limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor, corelate cu posibila coordonare a politicii de formare a preţurilor practicate de companiile  implicate.

„Consiliul Concurenţei a constatat că ar putea exista o coordonare între cei trei producători la nivelul sortimentelor produse și livrate în scopul împărțirii pieței, aceşti producători de ciment având posibilitatea de a ține captivi anumiți clienți astfel încât să mențină cote de piață simetrice“, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Fiecare dintre cei trei producători vinde ciment în aproape toate regiunile țării, dar este evidentă preponderența clienților situați în aria descrisă de o distanță definită la 350 de km în jurul punctului de desfacere. Astfel, nu se poate elimina posibilitatea de împărțire a pieței geografice între producătorii de ciment, criteriul distanță fiind extrem de important în alegerea furnizorului de ciment, arată autorii investigaţiei.

Producătorii de ciment își menţin cote de piață aproximativ egale şi stabile în timp, crescând astfel riscul apariției unor forme de coordonare a activităților. Riscul este cu atât mai mare cu cât fluctuațiile cotelor de piaţă sunt reduse și nu există schimbări în ierarhia la nivelul industriei. Acest aspect ridică suspiciuni sub aspect concurenţial, mai ales în condiţiile în care cei trei producători de ciment au capacităţi de producţie funcționale diferite, iar gradul de utilizare al acestora este profund asimetric: producătorul de ciment cu cea mai mare capacitate de producţie în funcțiune are cel mai mic grad de utilizare al acesteia.

De asemenea, s-a observat că prețurile anumitor sortimente de ciment oferite de producători au avut aceeaşi evoluţie, ceea ce poate constitui un indiciu privind mecanismul de coordonare prin care principalele companii de pe piaţă reușesc să mențină cote de piață simetrice.

 

Consiliul Concurenţei a constatat că procedura de acordare de către Agenţia Naţionale pentru Resurse Minerale a permiselor de exploatare în cazul rocilor utilizabile în construcţii şi al acumulărilor de turbă sau a aurului din aluviuni, ar putea constitui o limitare a accesului pe piață şi, implicit, o îngrădire a concurenței, în condiţiile în care se atribuie primului solicitant, fără a se ţine cont de alte criterii. De asemenea, perioada îndelungată (maximum 20 de ani), pentru care se acordă licenţa de exploatare, precum şi dreptul de prelungire, nelimitat, pe perioade succesive de câte 5 ani, blochează accesul la piață şi poate conduce la închiderea acesteia pe o perioadă nedeterminată sau până la epuizarea resursei exploatabile pentru care s-a acordat licența. Ca urmare, autoritatea de concurenței recomandă introducerea de prevederi în proiectul de modificare a legii minelor, în sensul reducerii perioadei de acordare a licenţei de exploatare si prelungirii acesteia.

Când a demarat investigaţia, Consiliul Concurenţei a anunţat că dacă va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Holcim, CRH şi Heidelbergcement pot produce anual 11-12 milioane tone de ciment. Asta în condiţiile în care, HeidelbergCement, care deţine trei fabrici de ciment, are închis unul dintre cuptoarele fabricii din Bicaz, iar CRH, care are două fabrici, are închis un cuptor la unitatea de la Medgidia.

În România, consumul de ciment este în marja de 380-400 de kilograme pe cap de locuitor, susţinut mai ales de investiţiile private şi foarte puţin de infrastructură. Comparativ, în ţările occidentale, consumul pe cap de locuitor este de circa 450-480 kg, în contextul în care marea infrastructură rutieră a fost dezvoltată şi se consumă prepondere cu întreţinerea acesteia.