A ajuns la închisoare după ce a furat un leu! Un bărbat din Constanța a primit această condamnare, după ce a furat un leu. Victima a fost un minor, în vârstă de 11 ani.

Un bărbat din Constanța a primit o condamnare de 5 ani la închisoare

Conform datelor din dosar, totul s-a întâmplat în fața unui magazin din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Evenimentul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în zonă.

Conform Republica Online, imaginile reprezintă probă la dosar. Informațiile strânse în dosar arată că minorul stătea în fața magazinului alimentar împreună cu mai mulți prieteni.

La un moment dat, bărbatul s-a apropiat de grupul lor. Înainte să intre în magazin, individul l-a apucat strâns de mână pe băiat și i-a cerut, cu o voce intimidantă, o sumă de 2 lei.

Minorul s-a speriat și i-a întins o bancnotă de 1 leu. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului. Astfel, polițiștii au început imediat să le investigheze.

Individul a fost prins la scurt timp

Individul a fost prins la scurt timp. În fața polițiștilor, doi dintre prietenii băiatului, dar și alți martori au spus că s-au speriat teribil.

Imaginile înregistrate de camerele de supraveghere arată cum bărbatul a agresat verbal și alte persoane care au trecut prin zonă.

Potrivit anchetei, bărbatul se afla în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de tâlhărie calificată. El a fost eliberat din închisoare acum trei ani.

Agresorul a negat toate acuzațiile după ce a fost dus în fața justiției. Totuși, magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța l-au condamnat la 5 ani de închisoare.

Acuzațiile au fost și de această dată legate de tâlhărie calificată. Trebuie menționat că sentința nu este definitivă. Astfel, poate fi atacată cu recurs.

A avut loc un alt incident neobișnuit în Constanța

În altă ordine de idei, amintim că a avut loc un alt incident neobișnuit în Constanța. S-a întâmplat în septembrie, când doi minori din oraș, în vârstă de 16 și 14 ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Pedeapsa a fost acordată după ce au tâlhărit alți minori care se întorceau de la școală.

Din grup mai făcea parte un al treilea minor, însă, având vârsta de doar 13 ani, acesta din urmă nu răspunde penal. Grupul de făptuitori nu era la prima abatere.

Cei trei, împreună cu un al patrulea copil, în vârstă de 11 ani, au atacat un grup de elevi care se întorceau de la școală. I-au îmbrâncit și amenințat cu bătaia dacă nu le dădeau banii.

Astfel, s-au ales cu 360 de lei, dar și cu dosar penal.