Greta Thunberg, celebra activistă suedeză în vârstă de 17 ani, a criticat vineri „obiectivele ipotetice şi îndepărtate” şi „promisiunile goale” ale politicienilor, îndemnând omenirea încă o dată să acţioneze imediat, cu prilejul unei noi zile de acţiuni organizate de mişcarea ei, Fridays for Future, anunţate pentru vineri, informează AFP. Sâmbătă, 12 decembrie, este cea de-a cincea aniversare a Acordului pentru climă de la Paris.
După semnarea pe 12 decembrie 2015 a acelui acord, „multe lucruri s-au întâmplat, dar acţiunea necesară încă nu se vede la orizont (…) ne avântăm în continuare într-o direcţie greşită”, a declarat adolescenta într-o înregistrare video de trei minute, publicată pe reţelele de socializare.
„Obiective îndepărtate şi ipotetice au fost fixate, mari discursuri au fost susţinute, dar atunci când e vorba de o acţiune imediată, de care avem nevoie, ne aflăm încă în etapa de negare completă şi ne pierdem timpul cu noi ambiguităţi legislative, cuvinte goale şi contabilitate creativă”, a acuzat tânăra activistă suedeză.
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord vineri pentru a creşte obiectivul UE în privinţa reducerii gazelor cu efect de seră până în 2030 – vizând o reducere de „cel puţin 55%” în raport cu nivelul din 1990, contra procentului de 40% prevăzut anterior.
Promotoarea mişcării Fridays for Future cere cu regularitate impunerea unor obiective în privinţa emisiilor anuale încă de acum, nu a unor obiective la orizontul anilor 2030 sau 2050, care fac obiectul celor mai multe discuţii şi negocieri internaţionale asupra gazelor cu efect de seră.
„Nu mai este doar o opinie, este un fapt”
În pofida angajamentului semnat la Paris pentru a limita creşterea temperaturii globale cu cel mult 2 grade Celsius – sau, dacă va fi posibil, cu 1,5 grade Celsius – în raport cu era preindustrială, omenirea continuă să se îndrepte spre o încălzire cu 3 grade Celsius, a avertizat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), subliniind că scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră provocată de pandemia de COVID-19 ar avea „un efect nesemnificativ”, scrie Agerpres.
„Dacă veţi citi cele mai multe articole ştiinţifice disponibile, veţi înţelege că această criză climatică şi ecologică nu va putea fi rezolvată fără o schimbare a sistemului. Nu mai este doar o opinie, este un fapt”, a afirmat Greta Thunberg în acelaşi mesaj video publicat joi seară, cu câteva ore înainte de o nouă zi de acţiuni organizate vineri de mişcarea Fridays for Future.
Această mişcare solicită în primul rând ca obiectivul de creştere cu cel mult 1,5 grade Celsius a temperaturii globale să fie reţinut în negocierile internaţionale şi ca acest criteriu să devină „non-negociabil”. Conform unei hărţi online, mişcarea înfiinţată de activista suedeză recenzează 2.500 de acţiuni prevăzute în lumea întreagă, inclusiv numeroase evenimente organizate exclusiv în format online din cauza pandemiei de COVID-19.