Cinci aplicaţii care vă ajută să vă organizaţi viaţa

Odată cu telefoanele inteligente, au apărut şi aplicaţiile care pot să facă orice şi care susţin că ne pot ajuta să ne organizăm viaţa. Mai dificil este să o găsim pe cea care ne este cu adevărat utilă.

HowStuffWorks propune cinci aplicaţii gratuite care ne ajută să ne amintim lucruri, să salvăm idei, documente, parole şi, de ce nu, timp.

1. Dropbox

Odată cu realizarea unui cont, primiţi o "cutie virtuală" în care puteţi depozita orice. Spaţiul oferit este de 2 GB (dar în schimbul unui abonament utilizatorii pot beneficia de până la 100 GB) şi este protejat prin parolă.

Spaţiul de stocare funcţionează asemenea unui fişier din calculator şi poate găzdui fişiere ce pot fi accesate via Internet, de pe orice calculator sau smartphone ce are instalat Dropbox. Utilizatorul are posibilitatea de a crea fişiere publice, pe care le poate împărtăşi cu altcineva. Serviciul este compatibil cu Mac, Windows, Linux, iPad, iPhone, Android şi Blackberry.

2. Evernote

Datorită sistemului de captare al aplicaţiei, ideile, imaginile, textele, link-urile, melodiile sau videoclipurile nu vor mai fi uitate. Nu numai că Evernote stochează aceste informaţii, ci permite căutarea, indiferent că vorbim de cuvinte dintr-o imagine. Spre exemplu, dacă faceţi poză unei cărţi de vizită sau listei de cumpărături, Evernote poate căuta cuvintele din imagine.

3. LastPass

Orice cont pe care îl avem este protejat de o parolă, indicat fiind ca măcar conturile online să aibă parole diferite şi destul de complicate pentru a nu fi sparte. Această aplicţie permite să stocarea tuturor parolelor într-un singur loc. Sună înfricoşător, dar spaţiul de depozitare este, la rându-i, protejat de o parolă, ceea ce înseamnă că este suficient să reţineţi o singură combinaţie de cifre sau litere, pentru a avea acces la toate. Lastpass poate să genereze parole complexe pentru alte conturi, pe care nu este neaparat nevoie să le mai ţineţi minte. Aplicaţia poate fi folosită pe orice sistem de operare.

4. reQall

Aplicaţia vă permite să îi spuneţi telefonului (iPhone, Blackberry sau Android) ce trebuie să faceţi. Memento-urile  pot fi emise prin mesaje vocale, mesaje text, e-mailuri, mesaje instant sau alerte calendar şi se poate stabili cu cât timp înainte  va semnala că este timpul pentru a efectua o sarcină (cumpărături, zile de naştere etc).  

5. Timr

Sunt zile în care simţim că am pierdut noţiunea timpului. Această aplicaţie îţi ţine evidenţa timpului, cu condiţia să o porneşti atunci când te apuci de o activitate şi să o opreşti când termini treaba. Practic, funcţionează ca un cronometru. Aplicaţia poate fi folosită şi pe post de numărătoare inversă, care să vă atenţioneze când a trecut o anumită perioadă de timp.