Industria sănătății și nutriției este tot mai obsedată să descopere suplimente magice, vitamine și alte produse care pot prelungi viața și pot contribui la sănătatea minții și a trupului. Deși niciun supliment nu conține formula magică, există anumite produse care ne ajută în combaterea și ameliorarea unor afecțiuni.
Ceaiul este unul dintre ele. Anumite ceaiuri pot avea efecte surprinzător de bune asupra sănătății.
Cercetări de dată recentă sugerează că obiceiul de a bea ceai ar putea ajuta creierul să rămână în formă. Studiul a constatat că adulții în vârstă din Marea Britanie, care au băut în mod regulat cafea și/sau ceai, au avut mai puține șanse de a suferi un accident vascular cerebral și demență pe o perioadă de 11 ani, decât cei care nu au consumat deloc.
În diferite grupuri de subiecți analizați, cei care au spus că au băut trei până la cinci căni de ceai pe zi (sau o combinație de patru până la șase căni de cafea și ceai) au avut cele mai puține șanse de a dezvolta fie demență, fie accident vascular cerebral.
Iată cinci ceaiuri pe care ar fi bine să le includeți în dietă.
Ceaiul Pu-Erh
Ceaiul Pu – Erh (cunoscut și sub numele de ”ceai învechit” ) este una dintre marile comori ale Chinei, descoperită recent de lumea occidentală. Nu se aseamănă cu niciun alt ceai, atributele sale fiind asemuite de foarte multe ori cu cele ale vinului vechi (cu cât mai vechi, cu atât mai bun).
Deși pu-erh are un conținut de antioxidanți mai mic decât ceaiul alb sau verde, unele cercetări sugerează că poate ajuta la scăderea colesterolului și la reducerea riscului afecțiunilor cardiace.
Ceaiul Negru
Acest ceai popular poate varia ca aromă, de la nucă și picant la fructat; soiurile populare includ Darjeeling și Earl Grey.
Unele studii sugerează că ceaiul negru poate ajuta la scăderea riscului de boli de inimă, combaterea cancerului de colon și la inhibarea creșterii bacteriilor responsabile de apariția cariilor.
Ceaiul Oolong
Aflat undeva între ceaiul negru și cel verde ca aromă, culoare și niveluri de antioxidanți, ceaiul oolong are o aromă de fructe sau de flori. S-a demonstrat că mai multe căni de ea pe zi ajută la ameliorarea mâncărimii pielii cauzate de dermatita atopică.
Ceaiul verde
Bogat într-un polifenol numit EGCG, ceaiul verde poate fi cel mai cercetat tip de ceai, studiile sugerând că poate ajuta la prevenirea a numeroase tipuri de cancer, scăderea colesterolului, reducerea inflamației și la creșterea imunității. Ceaiul verde poate îmbunătăți unii dintre principalii factori de risc pentru bolile cardiovasculare, inclusiv pentru atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale.
Mai exact, un studiu publicat în The Journal of Nutrition a descoperit că persoanele care consumă frecvent ceai verde au un risc cu până la 31% mai scăzut de boli cardiovasculare. Un alt studiu a descoperit că „băutorii moderați de ceai au o progresie mai lentă a calciului din arterele coronare și un risc redus de evenimente cardiovasculare”.
Ceaiul alb
Acest ceai are o aromă foarte delicată. Deoarece este cel mai puțin procesat, ceaiul alb poate conține cei mai mulți antioxidanți.
Unele dovezi sugerează chiar că poate inhiba creșterea celulelor canceroase și poate ucide bacteriile care provoacă pneumonia și cariile.
Este sănătos ceaiul rece?
Este posibil să obțineți aceleași beneficii de la ceaiul rece ca și de la cel fierbinte, dar asta depinde de modul în care îl pregătiți.
Pentru a-și menține compușii antioxidanti valoroși, ceaiul fierbinte trebuie băgat imediat la frigider. Nu-l îndulciți foarte mult și nu adăugați gheață – acest lucru pare să schimbe chimia acelor compuși, făcându-i mai puțin disponibili pentru absorbție de către organism.