Cinci culturi agricole pentru suprafețe mici

Plantații agricole profitabile în acest an rămân culturile de nișă și fructele, afaceri rentabile dacă se desfășoară pe suprafețe mici de teren agricol.

Pentru fermierii cu suprafețe mici de teren, anul acesta poate aduce profit dacă vor miza pe câteva culturi de nișă. Vă prezentăm care sunt cele mai profitabile culturi agricole cu care agricultorii pot câștiga cu condiția ca, înainte de a înființa exploatația agricolă, să își găsescă și o piață sigură unde să comercializeze recolta.

1. Cartoful mov

O cultură care a făcut furori anul trecut, cartoful mov rămâne și în 2015 cultura agricolă de la care se pot obține cele mai bune rezultate. Crescut în condiții similare cu cele ale cartofului tradițional, soiul exotic de origine americană oferă producții de 30-40 de tone la hectar. În privința prețului, cartofii violeți au început anul cu 2014 cu 30 de lei/kg și au încheiat, la fel ca și „frații“ săi albaștri, la un preț mediu de 12 lei/kg.

2. Cătina

Cultură de cătină a cunoscut o creștere spectaculoasă odată cu cererea tot mai mare pe piață. Practic, în 2014 s-a dezvoltat o întregă industrie de prelucrare a cătinei, în majoritate formată din producători care își procesează recolta pentru un profit mai mare. Astfel, recolta de cătină se transformă în suc de cătină, șerbet de cătină, înghețată cu cătină, miere cu cătină, produse cosmestice etc. Înființarea unui hectar de cătină costă la circa 3.000 de euro.

3. Zmeura

La zmeură se plantează în jur de 6.700-8.000 plante/ha, în funcţie de distanţa de plantare între rânduri (2,5-3 metri), iar preţul unei plante este în jur de 3 – 3,5 lei. Preţul plantelor este, deci, în jur de 22.000 – 25.000 lei pentru fiecare hectar de zmeură înființat. Se poate realiza o producţie de 7-8 tone în medie pe hectar, iar producţia maximă se obţine din anul al treilea. Câștigul mediu la care poate spera un cultivator de zmeură este de circa 20.000-24.000 de euro/hectar.

4. Căpșunul

Anul 2014 a fost unul bun pentrun cultura căpșunului românesc, obținându-se circa 10-12 tone/hectar. Profitul este bun. Dacă luăm un preț mediu de 6-7 lei și o producție medie pentru anul trecut, rezultă un venit de 17.000 de euro la hectar. Cheltuielile totale pentru aceeași suprafață ajung și la 4.500 de euro, ceea ce înseamnă un profit de 12.500 de euro la hectar.

5. Goji

Cu un preț mediu de 10 euro/kg, fructele de goji se numără printre culturile agricole care rentează pe suprafețe mici. De pe un hectar de plantație se pot obține circa 4-5 tone de fructe uscate, însă această recoltă se poate aduna abia în anul 4-5 al plantației cu o densitate de 3500 de arbuști/hectar.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.agrointel.ro