Tensiunile din economia internaţională cu rezonanţă în cea locală îi determină pe tot mai mulţi romåni să se întrebe ce trebuie să facă pentru a-şi proteja economiile şi investiţiile.

Ultimele 12 luni au fost marcate de o serie de evoluţii economice oarecum neaşteptate şi neplăcute (pentru mulţi). Pe plan mondial, cvasi-prăbuşirea celui mai puternic sistem financiar din lume şi căderi ale burselor importante. Pe plan local, blocajul de pe piaţa imobiliară, scăderea semnificativă a valorii acţiunilor tranzacţionate pe BVB şi Rasdaq, creşterea ratei inflaţiei (acum revenită pe un trend descendent) şi rezultatele proaste ale fondurilor mutuale sau ale asigurărilor unit linked. Toate au provocat, în cel mai bun caz, cåştiguri mult sub aşteptări, însă în majoritatea cazurilor investitorii au pierdut, fie că a fost vorba de devalorizarea abruptă a portofoliului bursier, de dobånzile bancare depăşite de inflaţie sau de stagnarea preţului unui teren cumpărat în scop speculativ.

De aceea, decizii altădată foarte uşor de luat ridică acum semne de întrebare. Cuvåntul de ordine este „prudenţă“. Mulţi doresc să ştie dacă, de exemplu, actuala perioadă este oportună pentru constituirea unor depozite bancare la termen. Răspunsul experţilor este afirmativ, recomandarea fiind să fie deschise atåt depozite în lei, cåt şi în euro. Atuurile unui astfel de plasament: creşterea recentă a dobånzilor şi garantarea de către stat a sumelor depuse, pånă la un anumit nivel. Alţii se gåndesc dacă este un moment bun pentru contractarea unui credit. Sfatul specialiştilor este, în acest caz, să mai aibă puţină răbdare; peste jumătate de an, ratele dobånzilor, acum în plin proces de majorare, vor reveni, probabil, la niveluri ceva mai acceptabile.

Cotaţiile scăzute ale acţiunilor companiilor locale (unele s-au întors la nivelurile din 2005-2006) îi tentează pe mulţi să cumpere. Analiştii sunt de acord cu această tendinţă, însă îndemnul lor este să nu fie jucaţi la bursă bani împrumutaţi şi avertizează că rezultatele investiţiei vor fi vizibile peste unu-doi ani.

Şi piaţa imobiliară suscită multe întrebări şi nesiguranţă. Aici, cuvintele de ordine par a fi „răbdare“ şi „negociere“. În ceea ce priveşte neliniştile create de prăbuşirea AIG, atåt printre clienţii săi direcţi din Romånia, cåt şi printre cei ai celorlalte companii de pensii private şi asigurări de viaţă, autorităţile ne garantează că filialele din Romånia nu au niciun fel de probleme şi că banii deponenţilor sunt protejaţi de un sistem de control strict.

ÎNTREBARI Cånd sistemul financiar mondial se cutremură, imobiliarele stagnează şi bursele se prăbuşesc, decizii care acum un an păreau simple devin imposibil de luat. Deşi acum pare recomandabil să aştepţi, mai tårziu ai putea să regreţi, realizånd fie că ai dat cu piciorul cåştigului, fie că nu ai ştiut să-ţi reduci pierderile.

Este momentul să deschid un depozit bancar?

127-19585-0809_depozit_39.jpgEste, probabil, una dintre cele mai înţelepte soluţii pentru această perioadă. Mai ales că dobånzile au crescut, în ultima vreme, la niveluri de peste 10% la lei. Potrivit datelor BNR, rata medie a dobånzilor la depozitele populaţiei a ajuns, în iulie 2008, la 10,34%, faţă de 6,93%, în decembrie 2007. Sunt, desigur, destui cei care privesc cu o oarecare neîncredere băncile, după cele întåmplate în ultimul an peste Ocean. „Sistemul bancar romånesc este mai puţin vulnerabil în faţa crizei financiare internaţionale, deoarece are o capitalizare solidă şi are expunere exclusiv pe piaţa internă, unde randamentele sunt ridicate“, a explicat recent guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În plus, băncile mari şi medii active pe piaţa autohtonă sunt, în marea lor majoritate, entităţi romåneşti, care funcţionează conform regulilor şi condiţiilor stabilite de BNR. Asta face ca, şi în cazul în care banca-mamă are probleme, acestea să nu se răsfrångă decåt limitat asupra „fiicei“ din Romånia, cel mai probabil sub forma reducerii sau scumpirii finanţării. Nu în ultimul rånd, în limita a 25.000 de euro de persoană, depozitele sunt garantate de stat, indiferent de ce se întåmplă cu banca unde au fost deschise.

„Eu aş păstra un portofoliu diversificat, cu o importantă componentă de economisire. Depozitele bancare sunt singurele care asigură o protecţie totală, în limita plafonului BNR, a sumei investite. Oamenii au ignorat în ultima vreme economiile, din cauza randamentelor percepute ca scăzute, fără să înţeleagă exact raportul dintre randament şi risc“, arată Ciprian Păltineanu, Managing Director al UniCredit CA IB Romånia.

Şi Dragoş Cabat, Managing Partner al Financial View, spune că ar merge pe un portofoliu variat: „40% depozite în euro pe termen de trei-şase luni, ca să maximizez dobånda, 40% depozite în lei la o lună, pentru a avea lichiditate şi o oarecare protecţie faţă de inflaţie, şi 20% pe piaţa de capital, ca să profit de preţurile joase din acest moment, cu orizont de investire a acestei sume de unu-doi ani“, explică el.

Să iau un credit sau să mai aştept?

127-19584-0809_credit_39.jpgÎn acest caz, răspunsul este exact pe dos. Aşadar, dacă nu e neapărat necesară, contractarea unui împrumut bancar ar trebui amånată pentru vremuri mai calme pe piaţa financiară. „Nu e momentul să iei credite, doar că, uneori, este vorba de o decizie ce nu poate fi întårziată. Totuşi, dacă nu arde, vă sfătuiesc să mai aşteptaţi. Sunt mari şanse ca, în primăvară, dobånzile să scadă semnificativ“, afirmă Liviu Voinea, director executiv al Grupului pentru Economie Aplicată (GEA). „Cele la lei vor urma cu siguranţă un trend descrescător, în condiţiile în care se va menţine tendinţa de scădere a ratei inflaţiei. În cazul dobånzilor la valută, acestea vor avea evoluţii separate, de la caz la caz, în funcţie de condiţii specifice“, nuanţează el. Pånă una-alta, dobånzile împrumuturilor acordate de instituţiile financiare romåneşti s-au majorat în multe cazuri şi, cel mai probabil, vor continua să urce. După cum explică Radu Crăciun, directorul de investiţii al Interamerican Fond de Pensii, citat de The Money Channel, avånd în vedere că multe bănci locale alimentează fondurile pentru credite din împrumuturi externe, de obicei de la banca-mamă (asta şi ca urmare a faptului că nivelul economiilor persoanelor fizice şi juridice romåneşti este insuficient), creşterea dobånzilor pe piaţa internaţională va avea un impact direct asupra celor practicate pe plan local. Faţă de ianuarie 2008, cånd a atins un minim de 4,21%, dobånda Euribor a crescut cu aproape 1,3 puncte procentuale, ajungånd, pe 25 septembrie, la un maxim istoric de 5,48%.

Imobiliare – cumpăr/vånd acum sau mai am răbdare?

127-19586-0809_imobiliare_39.jpgSă presupunem că doriţi să vă cumpăraţi o locuinţă ori un teren. Dacă aveţi banii necesari şi obţineţi o reducere semnificativă, puteţi face pasul. Deşi se mai aşteaptă scăderi ale preţurilor, e greu de crezut că ele vor mai ajunge vreodată la nivelul de acum cåţiva ani. Dacă, însă, vreţi să folosiţi bani împrumutaţi, mai gåndiţi-vă! Dobånzile sunt în creştere şi e posibil ca, la sfårşit, imobilul să vă coste mult mai mult decåt face.

În cazul vånzătorilor, soluţia oferită de experţii contactaţi de „Capital“ ar fi să evite să-şi înstrăineze proprietatea dacă nu sunt presaţi. „Pe termen mediu, se vor înregistra creşteri de preţuri. În plus, se pot scoate bani buni din chirie“, ne-a explicat şeful unei agenţii imobiliare din Capitală. Cea mai complicată situaţie este cea în care un proprietar doreşte să våndă un imobil pentru a cumpăra altul. Sunt şanse mari ca suma care îi va fi oferită să i se pară prea mică în raport cu aşteptările şi cu preţul cerut pe ceea ce doreşte să achiziţioneze. Sfatul celor din domeniu? Negocieri la sånge. În ceea ce priveşte investiţia într-o proprietate imobiliară, dacă unii susţin (pe bună dreptate, de altfel) că aceasta a oferit cele mai mari randamente în ultimii ani, alţii consideră că depozitele bancare sunt de preferat. „Au volatilitate mai mică şi lichiditate mai mare. Investiţia imobiliară se pretează doar la un orizont de investire lung (cinci-zece ani) şi dacă investitorul dispune de o sumă importantă, din care cel mult 20% să reprezinte plasamentul imobiliar“, explică Dragoş Cabat, managing partner al Financial View.

Ce se întåmplă cu pensia dacă administratorul are probleme?

127-19581-0809_asigurari_39.jpgAproape 262.000 de romåni au ales ca administrator al pensiei private obligatorii AIG Fond de Pensii SA, care a atins, astfel, o cotă de piaţă de 6,3% (locul şase la nivel naţional) în ceea ce priveşte numărul de clienţi şi de 7,3% în ceea ce priveşte valoarea activelor (locul doi, după ING). Prăbuşirea companiei-mamă de peste Ocean i-a îngrijorat pe contributorii direcţi şi i-a pus pe gånduri pe cei care au optat pentru alte instituţii.

Autorităţile romåne susţin, însă, că atåt pensia privată, cåt şi asigurările de viaţă (cu sau fără componentă de investiţie) sunt în siguranţă, legislaţia şi sistemele de supraveghere reducånd riscul unor derapaje.

„Dificultăţile de ordin financiar prin care trec marile instituţii financiare din SUA prezente, într-o formă sau alta, pe piaţa pensiilor private din Romånia, nu aduc atingere fondurilor de pensii administrate privat sau contribuţiilor participanţilor. Prin modul de organizare a sistemului, prin separarea activelor fondurilor de pensii de cele ale administratorilor, contribuţiile participanţilor sunt puse la adăpost de orice dificultăţi prin care pot trece, la un moment dat, administratorii fondurilor de pensii private sau acţionarii acestora. De asemenea, potrivit legislaţiei în vigoare, nicio operaţiune cu activele fondului nu poate fi efectuată fără acordul depozitarului, instituţie care răspunde solidar cu administratorul în faţa participanţilor şi care este supravegheată şi controlată de către BNR“, arată oficialii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Este o oportunitate să cumpăr acţiuni ieftine?

127-19582-0809_bursa_39.jpgÎn numai cåteva luni, marea majoritate a acţiunilor tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Rasdaq au pierdut zeci de procente din valoarea la care erau cotate, revenind la preţurile de acum trei-patru ani. „În acest moment, sunt, într-adevăr, multe oportunităţi interesante pe bursa romånească. Să ne uităm, de exemplu, la blue-chip-urile autohtone. În acelaşi timp, este o ocazie pentru investitorii mici să intre în joc, la fel ca în Vest“, consideră Ciprian Păltineanu, managing director al UniCredit CA IB Romånia. „Totuşi, trebuie ca investitorul să-şi creeze un portofoliu cåt mai divers şi să aibă răbdare. Pe termen lung, ţinånd cont de trendul secular de creştere a economiei, investiţia va fi profitabilă. Pe termen scurt şi mediu, e posibil să asistăm la o volatilitate crescută a pieţelor“, completează acesta.

În afară de diversificare şi răbdare, experţii vă mai sfătuiesc să nu achiziţionaţi acţiuni cu bani împrumutaţi, în speranţa unui cåştig sigur şi rapid. Ei sunt totuşi optimişti în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a bursei, avånd în vedere şi recenta decizie de scutire de impozit a cåştigurilor din tranzacţii bursiere şi reducerea, începånd cu mijlocul lui septembrie, a comisioanelor de tranzacţionare percepute de BVB.

127-19583-0809_ciprianpaltin3cc7af.jpg«Oamenii au ignorat în ultima vreme economiile, din cauza randamentelor percepute ca scăzute, fără să înţeleagă exact raportul dintre randament şi risc.»
Ciprian Păltineanu, Managing Director, UniCredit CA IB Romånia

10,7 mld.
de euro este valoarea totală a depozitelor bancare la termen aparţinånd persoanelor fizice. Este posibil ca, pe termen scurt, această cifră să crească semnificativ.

INVESTIŢII /DIRECŢIA BANILOR

IMOBILIARELE, ÎN AŞTEPTARE

127-19587-1.jpgPotrivit indicilor BREI-V şi BREI-N, care calculează preţul mediu al metrului pătrat pentru apartamentele vechi, respectiv noi, din Capitală, în perioada martie-august 2008, locuinţele construite înainte de 2005 s-au ieftinit cu aproape 11%, în timp ce cele noi s-au scumpit cu 9%. Situaţia este similară şi pentru imobilele din alte oraşe, dar şi pentru terenuri şi, după cum stau lucrurile, e greu de crezut că vom mai asista în curånd la evoluţii spectaculoase ale preţurilor, ca în ultimii ani (din 2005 pånă în 2007, valoarea de piaţă a apartamentelor din Bucureşti a crescut de circa trei ori). Blocajul se vede şi în numărul tranzacţiilor notariale, care ar fi scăzut, după unele surse, cu pånă la 70% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2007.

DEPOZITELE, PE PLUS

127-19588-2.jpgÎn comparaţie cu 2005, persoanele fizice au în bănci, plasate în diverse depozite la termen, o sumă de aproximativ două ori mai mare (echivalentul a 10,7 miliarde de euro în iulie 2008, faţă de echivalentul a 5,3 miliarde de euro în ianuarie 2005). Este posibil ca, urmare a stagnării pieţei imobiliare, a căderii bursei şi a randamentelor negative ale altor intrumente de economisire, aceste sume să crească semnificativ în următoarea perioadă. Alte atuuri greu de trecut cu vederea: garantarea de către stat a depozitelor bancare pånă la suma de 25.000 de euro de persoană şi dobånzile în creştere, atåt la lei, cåt şi la valută. În paralel, se va reduce, cel mai probabil, numărul şi valoarea creditelor acordate.

ALEGEŢI CU GRIJAFONDUL

127-19589-3.jpgPlasamentele în fonduri de investiţii nu sunt o idee prea bună în această perioadă. Singurele instituţii de acest gen care au randamente pozitive (undeva între 3% şi 8% pentru primele nouă luni ale acestui an) sunt cele monetare şi cele de obligaţiuni. După cum arată şi numele lor, este vorba de fonduri care investesc banii deponenţilor în instrumente ale pieţei monetare, respectiv în obligaţiuni emise de instituţii publice sau de companii private.

În ceea ce priveşte fondurile diversificate şi cele de acţiuni, marea majoritate a titlurilor emise de acestea au înregistrat, de la începutul anului, pierderi semnificative (de pånă la 58%), doar cåteva aducånd cåştiguri nesemnificative, de 1%-2%.

UNIT LINKED EGAL RABDARE

127-19590-4.jpgLa prima vedere, nici asigurările de viaţă de tip unit linked nu par o opţiune prea bună pentru moment. Este vorba de acele asigurări în cazul cărora prima este plasată în fonduri de investiţii şi, teoretic, poate oferi randamente mult mai bune decåt produsele clasice. Doar că, de la începutul anului pånă în prezent, nici un instrument de acest tip din Romånia nu a reuşit să ofere cåştiguri superioare ratei inflaţiei, ba chiar în destule cazuri au suferit pierderi, uneori de peste 30%. Doar că trebuie spus că, în general, perioada minimă de investiţie în asigurările unit linked este de cinci ani (iar specialiştii recomandă să fie de minimum zece ani), timp în care o economie în recesiune are timp să revină la o creştere sănătoasă.

BURSA, LA 43% DIN MAXIM

127-19591-5.jpgIndicele BET al Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) a atins, de curånd, una din cele mai joase cotaţii din ultimii ani (4.272 pe 18 septembrie), urcånd uşor în următoarele cåteva zile, pånă la valori cuprinse între 4.600 şi 4.700. Faţă de maximumul atins în vara anului trecut, BET s-a depreciat cu peste 57 de procente. Cu alte cuvinte, acţiunile tranzacţionate la BVB au pierdut peste jumătate din valoare. În realitate, desigur, titlurile au evoluat disparat, unele au pierdut chiar mai mult (de exemplu, Aerostar s-a depreciat cu circa 3.000% în 12 luni), altele mai puţin, ba chiar există unele care au crescut uşor (Erste Group). Per ansamblu, însă, investitorii cu portofolii diferenţiate au ieşit destul de şifonaţi.