În primele opt luni ale anului poliţiştii de investigare a fraudelor au făcut, în urma sesizărilor primite, 359 de verificări privind pirateria software, soldate cu înregistrarea a 183 de dosare penale, dintre care 59 cu urmărirea penală începută, 76 de persoane cercetate, 105 infracţiuni constatate.
Peste 200 de dosare penale privind pirateria software sunt în prezent în lucru, a afirmatşeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, Claudiu Scarlatache. Declarația a fost făcută ieri, în cadrul unei conferințe de presă în care Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Business Software Alliance au anunțat că vor continua parteneriatul pentru prevenirea şi combaterea pirateriei software.
Iată 5 lucruri pe care trebuie să le cunoașteți înainte să deschideți site-urile de torrente să descărcați filme, muzică sau software:
1. Pirateria se realizează prin copierea, descărcarea, punerea la dispoziţie, vânzarea sau instalarea de copii pe calculatorul personal sau cel utilizat la locul de muncă.
2. Dacă realizaţi mai multe copii ale software-ului decât cele pe care le permite licenţa înseamnă că pirataţi.
3. Simpla punere la dispoziţie, realizare sau descărcare de copii neautorizate de software reprezintă o încălcare a legii.
4. Indiferent dacă accidental realizaţi câteva copii pentru prieteni, împrumutaţi discuri, distribuiţi sau descărcaţi software piratat de pe Internet, săvârşiţi o încălcare a drepturilor de autor.
5. Nu contează dacă faci acest lucru pentru a obţine bani sau nu – dacă ești prins reproducând software, poți fi făcut răspunzător atât sub aspect civil, cât şi penal.
SURSA: Business Software Alliance, IGPR