Cinci luni de scăderi pentru fondurile de investiţii

Mulţi investitori persoane fizice s-au dovedit mai inspiraţi decât administratorii fondurilor de investiţii, reuşind să înregistreze câştiguri în ciuda scăderii bursei. Fondurile mutuale care investesc doar în acţiuni continuă să fie, fără excepţie, pe minus faţă de începutul anului. Cea mai bună „performanţă“ în domeniu era, la mijlocul săptămânii trecute, o scădere de -12,44% a valorii unei unităţi faţă de începutul anului, înregistrată d

Mulţi investitori persoane fizice s-au dovedit mai inspiraţi decât administratorii fondurilor de investiţii, reuşind să înregistreze câştiguri în ciuda scăderii bursei.

Fondurile mutuale care investesc doar în acţiuni continuă să fie, fără excepţie, pe minus faţă de începutul anului. Cea mai bună „performanţă“ în domeniu era, la mijlocul săptămânii trecute, o scădere de -12,44% a valorii unei unităţi faţă de începutul anului, înregistrată de fondul Star Next. Singurele fonduri care afişează randamente pozitive în 2008 sunt cele monetare şi de obligaţiuni. Randamentul maxim este însă de circa 5%.

Dacă ne raportăm la dobânzile oferite de bănci, care depăşesc 10% pentru depozitele în lei, câştigurile anuale sunt similare. Săptămâna trecută, fondul Tezaur, specializat în instrumente monetare, era pe locul întâi în topul randamentelor, cu o creştere a valorii unităţiilor de fond de 5,92% faţă de începutul anului.
Cele cinci luni de scăderi la bursă au afectat şi fondurile de investiţii, care în prima parte a anului trecut erau „vedetele“ pieţei. Randamentele pe şase luni depăşeau, la vremea aceea, 25%.

Dacă analiştii fondurilor n-au reuşit să găsească „combinaţiile câştigătoare“ şi să aleagă acţiuni care să crească sau măcar să înregistreze scăderi mai mici, există investitori persoane fizice care s-au dovedit mai inspiraţi. Un client al Vanguard obţinea, la mijlocul săptămânii trecute, un randament de 14,9% de la începutul anului, administrând acţiuni cu o valoare considerabilă, de peste 100.000 de lei. „În cazul portofoliilor diversificate de acţiuni, avem mai mulţi clienţi cu randamente de 10%-15%, chiar mai mari în anumite cazuri“, susţine Adrian Simionescu, preşedinte al Vienna Investment Trust.

Retragerile s-au oprit

Randamentele mai bune obţinute de investitorii persoane fizice faţă de cele ale fondurilor sunt explicate în primul rând de dimensiunile reduse ale portofoliilor. Acestea le permit să aibă plasamente în titluri cu lichiditate redusă, dar pot aduce câştiguri spectaculoase. În dreptul portofoliului unui alt client Vanguard este afişat un randament de peste 500% faţă de începutul anului, însă la un portofoliu foarte redus – sub 5.000 de lei.

Pentru a ajunge la portofolii de zeci de milioane de lei şi pentru a limita riscurile, fondurile de acţiuni au achiziţionat şi titluri tip „blue-chips“ (SNP, BRD). Acestea au avut însă performanţe negative în 2008. Indicele BET, care se calculează pe baza evoluţiei celor mai lichide titluri, a avut o scădere de peste 22% „Probabil că diferenţa faţă de randamentele fondurilor de investiţii este dată de faptul că fondurile au prins preţurile mari de la începutul anului, iar pierderile sunt mai greu acoperite acum“, spune Adrian Simionescu.

Acţiunile de tip blue-chip au înregistrat creşteri faţă de sfârşitul primului trimestru, indicele BET majorându-se cu aproape 10%. Revenirea titlurilor în care investesc cu preponderenţă fondurile a determinat inversarea tendinţei de ieşire a investitorilor. Asfel, dacă pe primul trimestru al anului retragerile erau cu 11 milioane de lei mai mari decât sumele proaspăt atrase de fondurile de acţiuni, datele UNOPC arată că în aprilie subscrierile au depăşit răscumpărările cu 20 de milioane de lei.

Portofoliu

310 mil. lei administrau, la finele lunii aprilie, cele 15 fonduri de investiţii în acţiuni din România. Scăderile de pe bursă au determinat reducerea activelor acestora cu 22% în primele patru luni ale anului.

FONDURI DE ACŢIUNI

Toate fondurile mutuale de acţiuni sunt în continuare pe minus faţă de finele lui 2007. Cea mai bună performanţă o avea, la mijlocul săptămânii trecute, fondul Star Next administrat de SAI Star. Însă, chiar şi în cazul acestuia, randamentul este negativ: -12,44% de la începutul anului până în prezent. Nici fondurile diversificate, care pe lângă acţiuni realizează şi plasamente în obligaţiuni şi titluri monetare, nu au reuşit să treacă pe plus, chiar dacă aici pierderile sunt ceva mai mici decât la fondurile cu plasamente realizate exclusiv pe piaţa de capital. În cazul acestora, cel mai „bun“ randament era de -4,75% (fondul BT Clasic).

PERSOANE FIZICE

Există investitori persoane fizice care au reuşit să „întreacă“ fondurile de investiţii. Deşi bursa a scăzut, aproape fără întreruperi, de la sfârşitul anului trecut, unii clienţi ai firmelor de brokeraj au randamente şi de 15% în cursul lui 2008. De exemplu, un investitor care utilizează platforma de tranzacţionare online a Vanguard avea, la mijlocul săptămânii trecute, un randament de 14,9% pe 2008, la un portofoliu „măricel“ – de circa 100.000 de lei. Iar câţiva investitori turci înregistrau o creştere de peste 300%, datorită creşterii spectaculoase a titlurilor Azomureş achiziţionate prin intermediul Vienna Investment Trust.