Studiul analizează comportamentul a 40 de centre comerciale din România şi a fost realizat şi prin metoda mystery shopping. Din mallurile analizat, primele cinci generează aproximativ 38% din cifra de afaceri totală, dar au împreună numai 21% din suprafaţa de vânzare totală.
În ceea ce priveşte distribuţia teritorială a centrelor comerciale în funcţie de mărimea acestora, Bucureştiul este cel mai echilibrat, cu 25% malluri de dimensiuni mici, 35% medii, 20% mari şi 20% foarte mari. Bucureştiul este singurul oraş cu centre comerciale care intră în categoria foarte mari. Regiunea de centru a ţării dispune cu precădere (94%) de malluri mici şi 6% centre mari, Nord-Estul ţării are 77% din malluri mici, 12% medii şi 12% mari, Nord-Vestul României dispune de 67% malluri mici, 17% medii şi 17% mari, Sudul are 70% proiecte mici, 20% medii şi 10% mari, în Sud-Estul ţării sunt 58% centre comerciale mici, 33% medii şi 8% mari, Sud-Vestul grupează 88% proiecte mici şi 13% mari, iar Vestul României are 60% malluri mici, 20% medii şi 20% mari.
Mărimea nu garantează mereu succesul unui centru comercial. Două din cele 40 de centre analizate au veniturile cele mai mari pe metru pătrat, deşi se înscriu în categoria mallurilor de dimensiuni mici. Un singur mall din categoria foarte mare are venituri peste medie, însă majoritatea sunt cu venituri sub medie şi suprafeţe mici.
„Nu toate mallurile sunt de succes. Unele se zbat cu probleme financiare. Dar chiar şi la nivelul actual al puterii de cumpărare, România mai poate beneficia de spaţii comerciale adiţionale“, a explicat Bogdan Belciu, partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.
Bucureştiul, încă 2 malluri mari
Ingo Nissen, managing director în cadrul Sonae Sierra România, este de părere că media veniturilor pe ţară e prea mică pentru a avea un centru de entertainment de succes. Din acest motiv, chiriaşii viitoarelor malluri trebuie cooptaţi în funcţie de puterea de cumpărare disponibilă a zonei în care se va construi proiectul.
„Numărul de centre comerciale din Bucureşti este mult sub media altor oraşe din Europa. Mai este loc de cel puţin două malluri mari şi nişte parcuri de retail. Sunt proiecte începute în trecut, din care o parte vor apărea pe piaţă în următorii cinci ani“, a explicat Nissen.