Mall of Qatar se va deschide în toamna acestui an, cu peste 500 de magazine puse la dispoziţia cumpărătorilor, iar Northgate Mall va oferi vizitatorilor o zonă de shopping de 100.000 de metri pătraţi, începând cu sfârşitul acestui an, potrivit responsabililor din turism.
Un alt centru comercial, Tawar Mall, este de asemenea aşteptat să se deschidă în 2015, cu o terasă pe acoperiş şi o grădină orientală.
Tot anul viitor va fi finalizat cel mai mare centru comercial din Qatar, Doha Festival City, iar un alt mall urmează să fie construit în centrul oraşului Doha. Toate aceste centre comerciale vor fi dedicate magazinelor de lux şi de designer.AGERPRES