Sorin Grindeanu a fost, marţi, în Gara de Nord. Ministrul Transporturilor a vrut să vadă cele cinci vagoane şi două locomotive modernizate din fondurile proprii ale companiei CFR Călători.
Sorin Grindeanu a spus că cele cinci vagoane fac parte dintr-un lot de şase vagoane de călători clasa a II-a. Ele au fost modernizate în conformitate cu standardele UE, la SC Atelierele CFR Griviţa.
Procesul de înnoire a fost posibil prin programul investiţional derulat în regim propriu de companie.
Modernizarea la CFR Călători va continua
Vagoanele și locomotivele vor fi introduse în compunerea trenurilor de călători în trafic intern şi internaţional.
Sorin Grindeanu a ținut să arate că procesul de modernizare rămâne o prioritate pentru sectorul feroviar. În opinia sa, ceea ce s-a produs este rezultatul voinței și al perseverenței.
Sorin Grindeanu a anunțat că cinci vagoane fac parte dintr-un lot de șase vagoane de clasa a II-a modernizate conform standardelor UE la Atelierele CFR Grivița, printr-un program investițional intern al companiei.
Sorin Grindeanu a dat detalii despre cele cinci noi vagoane
Aceste vagoane vor fi folosite în trenurile de călători pentru traficul intern și internațional, ajutând la creșterea capacității de transport zilnic.
„Modernizarea parcului de material rulant al CFR Călători rămâne o prioritate pentru sectorul feroviar! De aceea, am fost astăzi, în Gara de Nord Bucureşti, pentru a vedea cinci vagoane şi a două locomotive modernizate din fondurile proprii ale companiei CFR Călători. Ele sunt dovada că se pot face schimbări, atunci când se doreşte şi există perseverenţă! Cele cinci vagoane fac parte dintr-un lot de şase vagoane de călători clasa a II-a, modernizate în conformitate cu standardele UE, la SC Atelierele CFR Griviţa, prin programul investiţional derulat în regim propriu de companie”, a scris Sorin Grindeanu, marţi pe Facebook.
Când se vor putea folosi cele două locomotive electrice
Pe lângă cele șase vagoane modernizate, CFR Călători a finalizat și modernizarea a două locomotive electrice.
„Acestea vor fi introduse în compunerea trenurilor de călători în trafic intern și internațional, contribuind astfel la creșterea capacității de preluare a cererii zilnice de trafic. Alături de cele șase vagoane nou modernizate, CFR Călători a finalizat și lucrările la două locomotive electrice”, a scris ministrul.
Finanțare prin PNRR, pentru modernizarea a 75 de locomotive și 139 de vagoane
Sorin Grindeanu a menționat și existența a șapte contracte finanțate prin PNRR, pentru modernizarea a 75 de locomotive și 139 de vagoane. Toate aceste contracte, în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei (fără TVA), au fost semnate în decembrie 2023 și sunt în curs de desfășurare.
„Vreau să menționez aici și cele 7 contracte, finanțate prin #PNRR, pentru modernizarea a 75 de locomotive și a 139 vagoane.
Toate cele 7 contracte (în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei, fără TVA) au fost semnate anul trecut (2023), în luna decembrie, și sunt în derulare.
El a dat detalii și despre primul tren complet modernizat. Acesta va fi compus dintr-o locomotivă și 12 vagoane. El va fi gata până în octombrie anul acesta.
„Estimez că, încă de anul acesta (cel mai probabil în luna octombrie), va fi complet modernizat primul tren (o locomotivă si 12 vagoane).