Succesul proiectelor finanţate din bani europeni va depinde în egală măsură de cât de bine vor fi implementate de către beneficiar şi de profesionalismul consultanţilor.

Beneficiarii trebuie să aibă în vedere, în primul şi în primul rând, atunci când îşi aleg consultantul experienţa pe care o are acesta, pentru a se asigura că este cel mai potrivit.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este şi gradul de risc pe care consultantul este dispus să şi-l asume. Nu sunt recomandate acele firme care lasă tot riscul asupra beneficiarului. „Am lucrat şi pentru proiecte de patru-cinci milioane de euro, dintre care şi noi am asigurat o parte“, spune Marian Stoian, managing partner la Initial Advisory. Este foarte posibil ca „aportul“ consultantului să nu fie decât acela al muncii efectuate în avans, până la venirea banilor din fondurile europene. Dar tot asumare a riscului înseamnă, pentru că, dacă nu sunt respectate toate detaliile proiectului, este posibil ca beneficiarul să nu mai primească banii din fondurile structurale şi să nu mai aibă ce să vireze consultantului.

Încrederea ar trebui să fie un alt criteriu de selecţie a consultantului. Uneori, din cauza timpului mult prea scurt, nu ai cum să verifici ceea ce îţi spune consultantul şi nici nu ai când să-l întrebi detaliile care te interesează. Atunci trebuie să mergi orbeşte pe mâna lui şi să speri că rezultatul final va fi unul fericit. Cu toate acestea, specialiştii cu care am stat noi de vorbă spun că nu trebuie să fiţi foarte atenţi la supra-specializarea unei firme de consultanţă. „Nu trebuie să întrebi „ai mai făcut proiecte pe gogoşerii!“ Poate că ştie tot despre gogoşerii, dar nu are o viziune de ansamblu, ce ar putea face diferenţa la un moment dat. Mai bine întrebi dacă a făcut proiecte pe industrie alimentară!“, arată Marian Stoian.

Nu ar trebui alese nici firmele de consultanţă care îţi promit un succes de „99%“! Nimeni nu poate garanta super-succesul şi atunci este bine să fiţi circumspecţi când el vă este oferit pe „tavă“. Ar mai trebui să verificaţi care sunt etapele în care veţi fi asistaţi de consultant, fiind recomandat ca să-l aveţi pe acesta alături pe parcursul realizării achiziţiilor.

Veţi râde, dar este adevărat! Şi relaţia beneficiar-consultant depinde foarte mult de acel „s-au văzut şi s-au plăcut“. Consultanţii cu care am stat de vorbă ne-au spus că nu de puţine ori şi-au ales ei clientul, în funcţie de capacitatea acestuia de a realiza proiectul, de a se implica în implementarea lui, dar şi pe baza simpatiei reciproce. „Uneori, din cauza termenelor scurte, este nevoie să interacţionezi foarte des cu clientul. Trebuie să comunici foarte bine cu el, pentru că altfel ar fi foarte stresant pentru ambele părţi“, ne explică Marian Stoian. 

28-1659-44finantari11.jpg
Respectaţi cerinţele
«Este posibil să cheltuieşti foarte mulţi bani, dar cimentul pe care l-ai folosit să nu respecte, spre exemplu, cerinţele de protecţie a mediului… Acele cheltuieli nu vor fi niciodată decontate.»
Cristine Barbu, Tax Manager la KPMG