Cine a câştigat cel mai bănos contract de pe Aeroportul Otopeni

Oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au semnat un contract pentru servicii de curăţenie interioară şi salubritate în cadrul aeroportului Henri Coandă.

Potrivit unui anunţ publicat pe SEAP, conducerea CNAB a semnat un contract cu asocierea Libro Events şi ISM Sophie Construct, în valoare de circa 1 milion euro, privind servicii de curăţenie interioară şi transport gunoi pentru aeroportul Henri Coandă. 
Conform anunţului de licitaţie, valoarea contractului este de 4,1 milioane lei, fără TVA. Oficialii CNAB au atribuit contractul prin negociere fără anunţ de participare pe motiv că este situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractanta, în conformitate cu condiţiile stricte stabilite în directivă. Surprinzător, în anunţ nu este specificat termenul de valabilitate al contractului.
Unele surse spun că CNAB a semnat contractul pentru curăţenie în valoare de aproape un milion de euro, pentru următorele 6 luni, contractul include două servicii, curăţenie interioară şi transport gunoi.

Citeşte şi: Contractul INTANGIBIL cu Aeroportul Otopeni, expirat. Romprest dispare de pe cel mai mare aeroport din România