Cine a câştigat contractul de 2,31 milioane lei pentru consolidarea unui tronson din DN 67

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a atribuit asocierii Domarcons (lider de asociaţie) & Staicons Company un contract în valoare de 2,31 milioane de lei, fără TVA, pentru execuţia de lucrări suplimentare la consolidarea sistemului rutier DN 67 km 63+162 - km 81+620, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Criteriul de atribuire a contractului a fost preţul cel mai scăzut, în condiţiile în care a fost depusă o singură ofertă, iar tipul procedurii a fost negociere fără anunţ de participare.

Iniţial, contractul a fost estimat la 2,32 milioane de lei, fără TVA, valoarea acestuia ajungând în final la 2,31 milioane de lei, fără TVA. Contractul nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice.

DN67 este un drum național din România, care leagă Drobeta-Turnu Severin de Târgu Jiu și, mai departe, de Râmnicu Vâlcea.AGERPRES