Evgheni Prigojin a decedat miercuri, 23 august, în urma prăbușirii avionului în care se afla. Din nefericire, nu există niciun supraviețuitor în acest incident. Cine a fost, de fapt, liderul mercenarilor ruși? Reuters a dat publicității noi informații cu privire la acest personaj din istoria recentă a Rusiei.
Evgheni Prigojin – cine a fost fondatorul grupului Wagner
Evgheni Prigojin este cunoscut publicului larg drept fondatorul grupului de mercenari Wagner. Acesta se află pe lista pasagerilor avionului prăbușit miercuri în nordul Moscovei.
Prigojin (62 de ani) a devenit cunoscut încă din februarie 2022, când mercenarii grupului său au fost responsabili pentru un asalt rusesc asupra oraşului Bahmut. Potrivit Reuters, aceasta a fost cea mai lungă şi mai dură bătălie din războiul din Ucraina. Prigojin și-a făcut „reclamă” prin rețelele de socializare socializare, a lăudat succesele grupului de mercenari și a fost acuzat pentru aceasta inclusiv de trădare.
Prigojin este responsabil și pentru conducerea unei revolte care a fost finalizată prin preluarea controlului asupra luptătorii oraşului Rostov pe Don din sudul Rusiei. Mercenarii au doborât elicoptere și au ucis piloți, moment în care Vladimir Putin însuși l-a numit trădător. După acest episod, Prigojin a fost exilat în Belarus.
În această săptămână, a apărut într-un videoclip care, conform sugestiilor, ar fi fost înregistrat în Africa, unde compania Wagner desfășoară operațiuni în diverse țări.
Cum a devenit Prigojin „bucătarul lui Putin”
Evgheni Prigojin s-a născut în 1961, în Sankt Petersburg. După un „sejur” de 9 ani în închisorile sovietice pentru fapte precum jaf şi fraudă, a fost eliberat în 1990. După eliberare, mercenarul s-a lansat în domeniul cateringului, devenind proprietar de restaurant în orașul natal. În această perioadă l-ar fi cunoscut pe Putin, care era consilier al primarului la acea vreme, potrivit Reuters.
Prigojin a devenit „bucătarul lui Putin”, o poreclă pe care o va păstra mult timp, după ce a servit mâncare la evenimentele Kremlinului. El a făcut recent o glumă: a precizat că mai corect ar fi să i se zică „măcelarul lui Putin”.
În anul 2014, Prigojin a pus bazele companiei militare private numite Wagner. Trupele Wagner au fost desfășurate pentru a sprijini aliații Moscovei în diverse țări, cum ar fi Siria, Libia și Republica Centrafricană. Grupul a fost supus sancțiunilor impuse de Statele Unite și a fost acuzată de comiterea atrocităților, acuzații pe care Prigojin le-a negat.
În CV-ul lui Prigojin găsim și că este fondator și finanțator al companiei Internet Research Agency. Despre aceasta Washingtonul spune că ar fi o „fermă de troli” care a influențat alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. În noiembrie 2022, el a și recunoscut acest lucru.