S-a folosit de toate relațiile sale, a insistat, s-a zbătut, a făcut mai mult decât ar fi putut face orice om normal pentru copila lui, dar cu toate acestea statul român a ucis-o. Cine este de vină? Instituțiile de forță pasează vina de la una alta și aruncă în piață informații pe surse. Ca și cum asta ar fi problema principală acum: cine este mai vinovat ca altul. TOȚI domnilor, începând cu Dăncilă și terminând cu ultimul argat al Poliției Caracal.
STS și-a dovedit încă o dată neputința. Un serviciu cu buget enorm, care în zece ani de zile nu a fost capabil să construiască un instrument de indentificare a localizării eficient. Dar aș spune că în acest context STS are cea mai mică vină. Desigur că licitațiile pentru diverse programe au fost făcute cu multe semne de întrebare, pe modelul CNAS, dar aceasta este o problemă despre care vom discuta altă dată.
Procurorii care nu vin la muncă
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu făcea anul trecut proteste pentru independența justiției. De fapt, Justiția a ajuns într-un punct în care toți angajații doresc să primească un rol în spectacolul cătușelor cu politicieni. Altfel nu-i interesează. Am scris de mai multe ori (degeaba) și am făcut zeci de solicitări și apeluri către Parchetul General și DIICOT în care am informat că procurorii de provincie nici măcar nu vin la lucru. Nu-i interesează absolut niciun caz care nu este o comandă politică, iar dacă vei cere o audiență nu o veri primi niciodată pentru că oamenii sunt permanent plecați în vacanță plătită, numită deplasare la caz. Apoi afli că, de fapt, nu era vorba despre niciun caz. Anunți superiorii și nu se întâmplă nimic. Dacă era un medic în ecuația aceasta, îl aruncau în închisoare. Pentru prestația lor jenantă, primesc salarii astronomice și sute de milioane de lei suplimentari pentru cazare, transport, aerul pe care-l respiră și multe altele.
Cine este principalul vinovat
În zona Caracal dispăruseră mai multe persoane. I-a păsat cuiva? Lulu era de negăsit de patru luni, dar din păcate pentru Alexandra, ea nu a avut pe nimeni care să o dea la televizor. Poate astfel copila de 15 ani ar fi trăit astăzi. Căci dacă acest caz nu era unul mediatizat, criminalul de la Caracal n-ar fi fost deranjat nici acum, nici măcar cu un pai de autorități și probabil și-ar fi pregătit următoarea crimă în liniște. Se știa că omul este un ciudat și că nu este tocmai sănătos la cap. Îl știau toți vecinii, dar nu a contat pentru procurori și polițiști.
Firul evenimentelor este unul care stârnește furia opiniei publice și dorința de emigrație este mai mare ca niciodată. Clasa politică din ultimii 20 de ani a creat un sistem înțesat cu ură și proști înscăunați lideri la stat. La ora 11, o copilă sună și spune că a fost bătută, violată și că este sechestrată într-o casă. Sună nu odată, ci de trei ori.
Într-o țară normală, de la primul apel, mai multe trupe de poliție ar fi scotocit întreg Caracalul pentru găsirea ei. De altfel, ea dăduse și indicații prețioase despre locația unde se află. Poliția s-a grăbit să dea vina pe STS, doar că ei primiseră indicații suficiente pentru a o găsi pe Alexandra. Desigur nu cele mai bune pentru că trăim în România lucrului prost făcut și a improvizației.
Procurorul de caz, Cristian Ovidiu Popescu, încă un incompetent ajuns magistrat doar pentru că era servil, a decis că verificarea Casei Groazei trebuie făcută la 6 dimineața. La insistențele lui Alexandru Cumpănașu, repet, om influent și cu relații, polițiștii au vrut să intre. Nu de bunăvoie, ci un pic siliți. Doar că procurorul s-a opus. Câinii lătrau, oamenii sunau la 112, Alexandra era tranșată, iar Poliția, la comanda procurorului aștepta ca monstrul de Caracal să-și termine oroarea.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a șocat prin dezumanizare
Mai întâi, însă l-au chemat pe tată să-i recunoască vocea de pe apelul realizat la 112. Aici vine acel moment, în care te cutremuri. Ce conta dacă era Alexandra, nepoata lui Alexandru Cumpănașu sau un alt copil sechestrat care cerea ajutor?! Intervenția trebuia să fie aceeași și în forță. Această acțiune arată că structurile statului ar fi dat două parale pe moartea unui cetățean nevinovat, dacă nu era desigur cineva, care să apară pe la televizor și să afecteze imaginea.
Desigur că acest incompetent trebuie dat afară din magistratură și aspru sancționat. Jurnalista Ioana Ene Dogioiu, despre care se spune că acționează la comanda unor grupuri de interese din Serviciile de Informații, nu a fost deloc îngrozită de crimele de la Caracal. Imediat s-a grăbit să posteze pe facebook că publicul trebuie să fie atent la manipulările cu STS pentru că totul se întâmplă din cauza alegerilor prezidențiale. Apoi s-a grăbit să-l apere pe Cristian Ovidiu Popescu, argumentând că după ce a pățit eroina Maria Pițurcă nimeni nu mai îndrăznește să ia atitudine. Da, a numit-o EROINĂ, citez. Ioanei Dogioiu zisă Nadina i s-a părut normal ca un magistrat să intre cu mascații într-o casă a unei familii inofensive și să târască pe jos un copil de opt ani și la fel de normal i s-a părut și ca un alt procuror din Caracal să fie lăsat în pace pentru că a interzis intervenția într-o casă în care să bănuia că se desfășoară o crimă.
Acești dezumanizație, fie că sunt jurnaliști sau procurori, au fost promovați și urcați pe niște piedestaluri care au dus la eșecul statului român. Nu sunt foarte multe de adăugat. Un copil a murit. Noi cei normali ne-am umplut de furie și am plâns. Ei vorbesc doar despre alegeri și politică și pensii speciale pentru poporul ales, cel al magistraților și securiștilor, care au drepturi cât cuprinde, dar nu și obligații.
Din păcate, probabil valul de emoția va trece, vom rămâne din nou câțiva, care vom urla din toți plămânii că Justiția a îngropat România, Justiția creată în laboratoarele secrete și care nu este deloc interesată de cetățean și apoi o vom lua de la capăt cu alt caz cutremurător. Și iarăși ne vom revolta și nu se va schimba nimic.
Regina gafelor, Viorica Dăncilă promitea demiteri pe la DGASPC în cazul Sorinei, unde s-au întâmplat foarte multe nereguli. Oameni puși pe pile în funcții și îndesați cu șpăgi n-au fost deranjați nici măcar cu o întrebare. Klaus Iohannis a tăcut chitic în cazul adopției suspecte, din scaunul lui de lux de la Cotroceni, dar acum, în prag de alegeri, cere întrunirea CSAT marți și sancțiuni dure pentru vinovați. De ce nu sâmbătă? Ah, este zi liberă, de relaxare.
Statul român a eșuat. De data aceasta și-a ucis copiii care i-au cerut, în genunchi, ajutorul. Statul paralel există și este plin cu copiii lor, al celor care și-au bătut joc de această țară și de noi toți.