Banii sunt prezenți în aproape fiecare aspect al vieții noastre, iar oamenii se gândesc mereu la ei. Totuși, cine a venit cu ideea lor și cum a devenit banul un obiect atât de valoros?
Cine a inventat, de fapt, banii? Nu v-ați fi așteptat
Întrebarea „cine a inventat banii?” este destul de inedită și necesită o călătorie în timp. Aceasta a fost propusă de către site-ul cineainventat.ro, potrivit căruia povestea a început acum mai bine de 1.000 de ani.
Totuși, înainte să răspundem întrebării, trebuie să aflăm ce este, de fapt, banul. Conform sursei menționate, banii sunt orice obiecte sau înregistări verificabile care sunt, în general, acceptate drept plată pentru bunuri și servicii, cât și pentru achitarea datoriilor într-o anumită țară sau într-un context socio-economic.
Mai mult, funcțiile principale ale banilor sunt, printre altele, un mediu de schimb, o unitate de cont și o valoare de depozit. Așadar, orice obiecte sau înregistrări verificabile care îndeplinesc funcțiile respective pot fi considerate bani.
De la troc, la bancnote și mijloacele electronice de plată
Povestea banilor a început sub forma trocului. Cu mult timp în urmă, oamenii tranzacționau între ei tot felul de obiecte. Astfel, folosirea trocului poate fi datată chiar și în urmă cu 100.000 de ani, chiar dacă nu există o dovadă a unei societăți sau economii care s-a bazat în mare parte de troc.
Totuși, a devenit dificil pentru oameni să pună un preț fix pe lucruri. Din acest motiv, oamenii au început să folosească bani drept formă de plată, în loc de a face troc. La început, lucrurile nu au fost foarte consistente iar diferite popoare au folosit propriile lor valute.
De exemplu, aztecii foloseau sculpturi făcute din aur masiv pentru a cumpăra lucruri. Egiptenii din Antichitate foloseau inele în de bani, care erau făcute din bronz, cupru sau aur. Un alt popor care folosea inele și brățări pe post de bani erau celții. Totodată, în alte locuri din lume, oamenii foloseau orez, pâine sau ciocolată pe post de bani.
Totuși, care a fost prima formă legală a rolului banilor în societatea civilă? Codul lui Hammurabi, cel ma bine conservat cod de legi antic, a fost creat în Babilonul antic, în jurul anului 1760 î.Hr. și a fost realizat de către al șaselea rege babilonian, Hammurabi. Conform sursei menționate, alte colecții de legi includ Codul lui Ur-Nammu, regele din Ur, care a trăit în jurul anului 2050 î.Hr., Codul lui Eshnunna (aprox. 1930 î.Hr.) și Codul lui Lipit-Ishtar din Isin (aprox. 1870 î.Hr.).
Astfel, aflăm că civilizatia din Mesopotamia a dezvoltat o economie la scară largă bazată pe bani-marfă iar babilonienii și orașele-stat din vecinătate au dezvoltat ulterior cel mai vechi sistem economic pe care îl cunoaște omenirea. Aceștia aveau reguli pentru datorii, contracte legale și coduri de lege pentru activitățile de afaceri și proprietatea privată.
Cine a inventat monedele?
În urmă cu aproximativ 2700 de ani, în Turcia Antică, un om s-a gândit să folosească monede metalice. Așadar, primele modene au apărut în Turcia Antică iar fiecare monedă era ștampilată cu o valoare, monedele erau rotunde sau plate, făcute din aur sau argint, fiind ușor de transportat. Acestea erau decorate cu imagini, desene și modele.
Cine a inventat bancnotele?
Hârtia a fost inventată de chinezii din Antichitate și a avut un rol important în dezvoltarea banilor de hârtie care puteau fi decorați cu multă culoare. Astfel, aflăm că bancnotele au fost introduse în China, în timpul Dinastiei Song, în secolul al XI-lea.
Sursă foto: Dreamstime