Peste 370 de telefoane mobile au fost vândute, în întreaga lume, în primele trei luni ale acestui an, în creştere cu 19,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor companiei IDC.
Cele mai multe terminale le-au vândut finlandezii de la Nokia, 108,5 milioane unităţi, compania înregistrând o cotă de piaţă de 29,2%. Sud-coreenii de la Samsung au vândut 70 de milioane de telefoane mobile, în creştere cu 8,9% faţă de primul trimestru din 2010.
Rivalii de la LG se află pe locul trei şi la al treilea trimestru consecutiv de scădere a vânzărilor. Compania a vândut 24,5 milioane de telefoane mobile în scădere cu 9,6% faţă de perioada similară din 2010.
Apple şi chinezii de la ZTE vin tare din urmă. Americanii au comercilizat 18,7 milioane de smarthone-uri iPhone, ceea ce înseamnă o creştere de 114,9%, faţă de T1 2010. Chinezii ocupă locul cinci cu o cotă de piaţă de 4,1%, reuşind să vândă în primul trimestru 15,1 milioane telefoane mobile (creştere de 45,2%).