“Vă bag unde vreţi. Dar ce p…mea am auzit că ai necazuri?”, îl întreabă îngrijorat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, pe unul dintre oamenii care, cred procurorii, i-a fost complice în fraudarea cu peste 20 de milioane de euro a câtorva bănci din România.
După limbaj, Şaramet e clar peştele, dar să încercăm să vedem şi cine este “fetiţa” lui. Până pe la jumătatea lui 2009, puţină lume auzise de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM. Şi mai puţină lume avusese de-a face în vreun fel cu respectiva instituţie. În ultima perioadă de dinainte de “marea transformare”, în presă se vorbea despre Fond doar atunci când cineva din conducere, în general chiar preşedintele, reamintea că nu mai are suficiente disponibilităţi pentru a continua activitatea de garantare şi că este musai nevoie de un fond de contragarantare.
Câteva titluri bombastice  de genul “Statul nu mai are bani pentru IMM-uri” , şi gata, momentul de glorie trecea. În 2009, însă, adică exact când apărea criza în România, ceva s-a schimbat în viaţa “cenuşăresei” care avea să devină vedetă incontestabilă a sistemului bancar.
Arătând, încă o dată, cât de limitat este statul atunci când vine vorba să înveţe din greşelile altora şi influenţat, probabil, de lobby-ul făcut de anumite persoane care riscau să rămână cu mii de locuinţe nevândute, Guvernul de atunci a decis să lanseze programul “Prima Casă”.
Instituţia care urma să se ocupe cu garantarea creditelor de locuinţă luate de români a fost tocmai FNGCIMM.
Practic,autorităţile de atunci au pus bazele unui Fannie Mae autohton fără să se gândească la faptul că omologul mai mare şi mai cunoscut din Statele Unite a fost una dintre instituţiile financiare pentru care statul american a fost nevoit să plătească sute de miliarde de dolari pentru a le salva. Nu discutăm aici motivele colapsului de peste ocean. Aşa se întâmplă când vrei să dai credite pentru locuinţă chiar şi celor care nici măcar nu au un venit constant.
Revenind la oile noastre, programul Prima Casă a mers ca uns. A reuşit nu doar să menţină în viaţă , absolut artificial, creditarea imobiliară dar şi să limiteze cu mult scăderile de preţuri pe piaţa locuinţelor.
Aş spune că a făcut mai mult rău decât bine iar efectele se vor vedea, ca şi în Statele Unite, peste mai mulţi ani. Adică atunci când cei care au luat credite cu ajutor de la stat vor ajunge în situaţia de nu mai putea achita ratele.
În orice caz, prin lansarea Prima Casă, zestrea cenuşăresei noastre a crescut ceea ce nu putea fi decât o veste extraordinară pentru “băieţii buni” care îi dădeau târcoale sau care chiar abuzaseră deja de ea.
Ba ,mai mult, angajaţii Fondului trebuiau, de-acum, să proceseze sute sau mii de cereri de credit pe zi, faţă de câteva zeci pe an, cum se întâmpla înainte. În acest fel, devenea cu mult mai greu de depistat o eventuală fraudă.

De fapt,cel mai probabil, ancheta DIICOT a pornit de la sesizări făcute de departamentele interne ale băncilor private, nicidecum de structurile de siguranţă ale Fondului, dacă o exista aşa ceva. Dacă băncile nu ar fi făcut plângeri poate că mai treceau câţiva ani până să aflăm ce se întâmplă la Fondul nostru. Sau poate aflam când era deja prea târziu, când furăciunile ar fi devenit atât de mari încât ar fi distrus întreaga structură.
În orice caz, având în vedere natura de organizaţie de stat a FNGCIMM, calitatea umană şi profesională a conducerii lui(aşa cum reies ele fie şi doar din discuţiile particulare făcute publice până acum) şi sumele imense care au fost rulate, este posibil ca frauda să fie cu mult mai mare decât au anunţat până acum anchetatorii.
Asta rămâne de văzut la fel cum ar fi interesant de aflat dacă cineva a avut intenţia încă de la început de a folosi programul Prima Casă tocmai pentru a acoperi urmele fraudei de la Fondul de Garantare. Nu cred că ar mai mira pe nimeni o astfel “de combinaţie” cu statul în consacratul stil al “oamenilor de afaceri” mioritici.