Oficialii de la ministerul economiei au zilnic întâlniri cu oameni de afaceri din Uniunea Europeană care se interesează cum ar putea demara afaceri în România, potrivit lui Karoly Borbely, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri din România, prezent la Forumul Economic 2011, realizat de Cofindustria.
Potrivit acestuia, domeniul energetic este cel care atrage cel mai mult oamenii de afaceri din străinătate spre piața locală în condițiile în care, prin resursele de care dispune, ocupă o poziție de top în zonă, în special în sectorul energiei regenerabile.
Potrivit lui Borbely, schimburile comerciale dintre România și Italia au înregistrat în 2010 un volum de circa 11 miliarde de euro, iar an de an există o creștere de circa 15% față de volumul de anul anterior.
În topul investitorilor străini în România, Italia se situează pe poziția a șaptea, cu o valoare a investițiilor de 1,5 miliarde de euro, a mai spus Borbely.