«Alergarea este pentru mine un instrument de dezvoltare personală, un mod de a mă disciplina, de a urmări nişte obiective. Cel mai interesant este că trebuie să te antrenezi indiferent dacă mergi pentru a câştiga sau doar pentru a alerga», spune Andrei Roşu, un tânăr cu o poveste de viaţă cel puţin interesantă. De la star de muzică uşoară a ajuns să aibă un job de succes în domeniul financiar şi, apoi, cel mai surprinzător, a ajuns în Cartea Recordurilor ca alergător amator. În adolescenţă a devenit cunoscut în întreaga ţară ca membru al unei trupe pop de mare succes, după care a început o carieră în domeniul financiar. „Am abandonat o carieră în domeniul muzicii, pentru că am simţit că nu are legatură cu visele mele. Un an mai târziu, am început o carieră în domeniul financiar, lucrez de zece ani pentru aceeaşi multinaţională“, povesteşte Andrei.
După zece ani de sedentarism, a început să se antreneze, în 2010: „Mi-a fost suficient de clar că fiul meu nu va fi o persoană activă dacă eu voi continua să stau pe canapea, să beau bere şi să mă uit la televizor, că nu va mânca şi nu va fi sănătos dacă eu mă voi îndopa cu junk food şi că nu va avea relații de calitate dacă nu încep să acţionez şi în direcţia asta“, povesteşte Andrei, care la doar doi ani de când s-a apucat de antrenamente a reuşit să intre în Cartea Recordurilor pentru cel mai scurt timp în care o persoană a reuşit să alerge 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente.
Un an mai târziu, în martie, a reuşit să marcheze un nou record – primul român care a terminat cu bine un ultratriatlon: concursul Double Iron Florida a prespus parcurgerea distanței de 7,6 km înot, urmată de 360 km pe bicicletă şi apoi 84 km alergare. Andrei vorbeşte deschis despre alegerile pe care le-a făcut şi popularizează acest mod de viaţă pe blogul său, în interviuri, dar şi la Tedx: Ideas worth spreading, unde a ţinut deja două discursuri. Ca el, mulţi au descoperit în sport un mod de a fi mai disciplinaţi, determinaţi şi sănătoşi. Şi nu vorbim aici de performanţă, ci de români de toate vârstele, pentru că alergarea de masă este tot mai populară în ţara noastră.

De unde până unde
Deşi maratoanele populare, destinate publicului amator, nu doar sportivilor de performanţă, se organizează de prin anii ’90, nu s-au ştiut prea multe despre ele pentru că participarea era foarte redusă şi pentru că se desfăşurau la marginea oraşului, nefiind nici pe departe atât de promovate şi vizibile cum sunt cele de acum, explică Şerban Damian, preşedinte şi fondator al Ro Club Maraton, ajuns acum la 300 de membri.
În ultimii ani, tot mai multe jurnale de ştiri au arătat imagini de la crosuri şi maratoane populare, în diferite oraşe ale ţării, care nu duceau lipsă de participanţi. Mai mult, companiile mari au integrat acest tip de evenimente în strategia lor de CSR, susţinând astfel şi financiar cluburile de profil.
„Interesul pentru maraton a explodat în ultimii 4-5 ani, numărul participanţilor, dar şi al curselor crescând extrem de mult. Din punctul meu de vedere, nu suntem în urma Vestului la acest capitol. Avem deja o mulţime de curse foarte bine organizate, la standarde internaţionale, cum ar fi Maratonul Internaţional Bucureşti (MIB). Anul trecut, la MIB au fost peste 6.000 de alergători, creșterea fiind de 30% de la an la an, iar Semi-Maratonul Internaţional Bucureşti din 19 mai a avut o creştere de 100% față de ediţia de anul precedent. Popularitatea este în creştere“, ne explică Oana Năstase, directoarea Asociaţiei organizatoare Bucharest Running Club, patronată de canotoarea română medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984, Valeria Răcilă van Groeningen.
„Viziunea noastră a fost ca de la început MIB să fie cel mai reprezentativ eveniment de sport de masă din România, iar în 10 ani să devină cel mai reprezentativ din sud-estul Europei“, spune Oana Năstase.
Potrivit acesteia, la capitolul eforturi umane, desfăşurarea de forţe este impresionantă: la fiecare ediţie sunt implicaţi peste 500 de voluntari. La fel de importante sunt şi fondurile necesare organizării: sumele necesare sunt de câteva sute de mii de euro în cash şi produse sau servicii.

Deschizătorii de uşi
„Depinde foarte mult la ce nivel vrei să ridici ştacheta. Un concurs de amploare poate să însemne mii sau zeci de mii de euro cheltuite, în timp ce unul micuţ poate fi făcut şi cu câteva sute de euro. Este destul de greu să organizezi un concurs bazându-te doar pe taxele de înscriere, sunt şanse mari să ieşi în pierdere“, spune preşedintele Ro Club Maraton. Potrivit acestuia, găsirea sponsorilor este o provocare: „trebuie să găseşti pe cineva cu putere de decizie dintr-o firmă, care să fie interesat de subiectul propus şi să îi dea undă verde sau să îl propună mai departe. De obicei, relaţiile personale sunt cele care deschid uşile şi conturile“.
Românii nu aleargă în ţară pentru bani, precizează Andrei Roşu, care are experienţa concursurilor internaţionale, unde premiile sunt de-a dreptul exorbitante, spre deosebire de România.

Jurnalistul sportiv„la propriu“
„Doar alergătorii cei mai buni, primii clasați, au parte de recompense financiare.  Ceilalți, adică marea majoritate, participă pentru a se simți bine, pentru a strânge amintiri plăcute, pentru a face mișcare“, spune Marian Chiriac, jurnalist și alergător diletant, editorul revistei Alerg.   
El se înscrie în cea din urmă categorie: „Sunt un sportiv amator, care continuă să alerge doar de plăcere. Desigur, acord atenție antrenamentului, recuperării, alimentației, hidratării. Dar fac asta nu pentru că aș face performanță, ci pentru că încerc să termin o cursă cu cât mai mare bucurie, fără durere fizică, fără să mă chinui“.
Potrivit acestuia, cursele de alergare sunt organizate de oameni care au tangență cu această lume. „Uneori, o mai fac pentru a promova o destinație turistică, o cauză umanitară. Nu o fac însă pentru bani, chiar dacă încearcă, evident, să își acopere costurile și investiția de timp, energie“. În 1986, pe când avea 20 de ani, a decis să alerge o cursă pe cont propriu, pe stadionul din complexul Lacul Tei din Bucuresti, 105 ture de pistă. Fără spectatori şi încurajări, doar el şi bucuria de a termina cu bine ceva ce şi-a propus. Un exerciţiu de voinţă necesar pentru oricine, indiferent în ce domeniu alege să îşi canalizeze eforturile.

Explozia maratoanelor și a alergării de masă s-a înregistrat în societăți urbane, unde oamenii petrec mult timp la birou.
Marian Chiriac, jurnalist şi alergător diletant

2.350 euro este taxa de participare la unul dintre cele mai grele maratoane din lume, care presupune parcurgerea a 240 de km în şase zile, prin jungla amazoniană