În ciuda faptului că deținea un număr mare de nave și avioane, Marina sovietică a anilor 1970 era clar inferioară forțelor combinate ale NATO.
În epoca Războiului Rece, echilibrul forțelor dintre NATO și Uniunea Sovietică se schimbase dramatic. Iar un război s-ar fi dus în Europa Centrală, Arctica, Atlanticul de Nord, Orientul Îndepărtat și chiar în spațiu în moduri complet diferite, potrivit 19fortyfive.com.
Americanii credeau că Marina sovietică va îndeplini un rol major înt-un Al Treilea Război Mondial, similar cu cel al nemților din Primul și al Doilea Război Mondial.
În primul rând, submarinele sovietice ar fi încerca să pătrundă în Atlanticul de Nord prin spațiul GIUK (spațiul maritim în largul mării între masele terestre din Groenlanda, Islanda și Regatul Unit) În al doilea rând, submarinele sovietice ar fi făcut ravagii pe în zona transatlantică care lega Statele Unite de restul țărilor NATO.
Marina sovietică deținea un număr suficient de submarine nucleare și diesel-electrice pentru a hărțui transportul NATO. Dar Alianța ar fi avut în mînă toate atu-urile. NATO a avea acoperire aeriană completă peste spațiul GIUK, precum și un număr mare de submarine și nave anti-submarine de suprafață.
Până la sfârșitul anilor 1960, submarinele balistice sovietice nu se ridicau la înălțimea omologilor NATO și ar fi fost extrem de vulnerabile.
Flota sovietică de suprafață ar fi încercat să evite distrugerea, de către submarinele NATO și de grupurile de luptă ale transportatorilor americani.
Marina sovietică, mai concentrată pe strategia „bastionului”
În schimb, Marina sovietică era mai concentrată pe strategia „bastionului”, concepută pentru a apăra zonele de patrulare a submarinelor cu rachete balistice nucleare de un atac al NATO. Submarinele noului proiect rusesc 667B au început să intre în serviciu în 1972, oferind Marinei sovietice capacitatea de a efectua atacuri strategice la distanță de Statele Unite.
Crucișătoarele din clasa Moskva (Moskva și Leningrad) nu aveau prea multe mijloace de apărare de suprafață sau aeriană, dar dețineau suficiente elicoptere ASW pentru a provoca probleme submarinelor NATO.
Crucișătoarele din clasa Kynda și Kresta I au fost repede urmate de crucișătoarele din clasa Kresta II și Kara, care s-au concentrat pe războiul antisubmarin. Mai mult, distrugătoarele de apărare aeriană din clasa Kashin au completat o gamă largă de distrugătoare cu arme și rachete construite la începutul Războiului Rece.
Turcia, hărțuită în Marea Neagră
În Marea Neagră, Marina sovietică ar fi putut să hărțuiască Turcia de-a lungul coastei sale, sperând că va scoate Turcia din război. Bazele și sprijinul aerian substanțial ar fi oferit sovieticilor un avantaj major. Flota baltică ar fi jucat un rol similar în facilitarea atacurilor asupra Danemarcei și sudului Norvegiei.
Soarta Marinei ar fi depins, într-o mare măsură, de cât ar fi durat războiul terestru.
Marina SUA a început să se gândească la strategii mai agresive
Cu cât Armata Roșie ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a învinge NATO în Europa Centrală, cu atât forțele navale sovietice ar fi suferit o uzură majoră. În anii 1980, forța maritimă sovietică a continuat să se dezvolte. Cu toate acestea, Marina SUA a început să se gândească la strategii mai agresive pentru atacarea zonelor de patrulare ale submarinelor sovietice și chiar a Uniunii Sovietice.