Cine ar putea fi noul ministru al Transporturilor

Liderii PSD vor intra azi în ședință ca să-i dea afară pe anumiți miniștri din executivul condus de Viorica Dăncilă. Dar "cărţile nu sunt făcute" încă.

Social-democraţii se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD luni, 19 noiembrie, de la ora 11.00. În şedinţa CExN, liderii PSD vor analiza un raport intern privind îndeplinirea programului de guvernare pe domenii de activitate, precum şi un al doilea raport, al premierului Viorica Dăncilă, vizavi de activitatea fiecărui ministru.

Lista remaniabililor este deschisă de vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării. Liderului PSD Olt nu i se iartă faptul că s-a aliat cu Firea, Țuţuianu şi Neacşu împotriva lui Liviu Dragnea. Alţi doi remaniabili sunt Dănuţ Andruşcă, ministrul Economiei şi Lucian Șova, ministrul Transporturilor.

Cel care ar putea prelua Ministerul Transporturilor este trezorierul PSD, Mircea Drăghici. De asemenea, potrivit surselor Capital, Nicolae Bădălău va fi noul ministru Economiei și Ilan Laufer va prelua Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice și va fi și vicepremier.

Mircea Drăghici, trezorierul PSD, ar putea prelua Ministerul Transporturilor de la Lucian Șova, spun surse Capital.ro.

„Deputatul PSD va primi unul dintre cele mai bănoase ministere într-un moment în care alianța la guvernare, aflată sub presiune, caută să scoată bani să acopere sumele împărțite cu generozitate pe subvenții, credite și pomeni sociale”, spun sursele citate.

Cine este Mircea Drăghici

Deputatul PSD Mircea Drăghici este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.

DNA a cerut condamnarea deputatului PSD Mircea Drăghici alături de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, la câte şapte ani de închisoare cu executare în acest dosar de abuz în serviciu legat de contracte de consultanţă. Procurorii au cerut şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani, deoarece aceştia nu şi-au recunoscut fapta. În plus, procurorul a mai cerut confiscarea de la cei doi a sumei de 430.000 lei, dar şi interzicerea ocupării unor funcţii publice după executarea pedepsei. 

Potrivit DNA, faptele incriminate privesc încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care deputatul Mircea Drăghici ar fi avut o serie de interese. 

Mircea Drăghici este susținător al inițiativei legislative care va da posibilitatea revizuirii sentințelor în dosarele în care au fost folosite probe obținute în urma protocoalelor secrete.

Presa a scris că Drăghici a cumpărat, din banii publici primiți de către PSD drept subvenție, trei bolizi de lux: Mercedes V Class, Mercedes GLE Coupe 350 D și Mercedes GLK 250. Cele trei mașini valorează în jur de 188.000 euro. Mașinile sunt folosite în interesul deputatului Mircea Drăghici și al soției acestuia, Georgiana Drăghici, scrie presa centrală.

Deputatul Mircea Drăghici a fost desemnat de curând de Comitetul Executiv al PSD să preia coordonarea online a PSD.