Ultimă oră! Cine ar putea fi următorul cancelar al Germaniei?
68% dintre membrii Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a lui Merkel îl susţin pe Soeder drept candidat la postul de cancelar la scrutinul legislativ din septembrie, conform unui sondaj publicat ieri și realizat de către institutul Forsa din Berlin la comanda grupului media Redaktionsnetzwerk Deutschland, preluat de dpa-international.com
Numai 21% dintre membrii CDU îl favorizează preşedintele actual al formaţiunii, Armin Laschet, drept urmaș al Angelei Merkel. Simultan, 11% sunt indecişi.
Soeder beneficiază de o puternică susţinere pentru candidatură
Sprijinul membrilor CDU reieşit din acest sondaj faţă de Soeder, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU, aliatul bavarez al CDU), confirmă rezultatele unei serii de alte anchete de opinie.
Markus Soeder, 54 de ani, fost jurnalist de televiziune şi ministru de finanţe al Bavariei, beneficiază de o puternică susţinere pentru candidatura la funcţia de cancelar şi din partea electoratului german mai larg.
Un alt sondaj publicat joi, realizat de institutul YouGov, arată că 66% dintre respondenţii din Germania consideră că bavarezul are calităţi puternice de lider.
Conducerile CDU şi CSU au spus că au în plan să se întâlnească în săptămânile următoare pentru a decide cine va fi candidatul conservatorilor la funcţia de cancelar.
Însă o scădere abruptă a intenţiilor de vot pentru CDU-CSU, asociată cu două pierderi umilitoare în alegerile regionale de luna trecută, ar putea obliga cele două partide să ia chiar mai devreme această decizie, arată sursa menționată.
Angela Merkel a lansat anterior un avertisment grav pentru întreaga Germanie
Angela Merkel a făcut joi un apel la adresa tuturor cetățenilor din Germania să stea acasă de Paştele catolic şi să se întâlnească cu cât mai puţini oameni. Mesajul transmis este menit să ajute la limitarea celui de-al treilea val al pandemiei COVID-19 care a lovit în plin țara.
Mai mult, autoritățile din Berlin au anunţat că adunările pe timp de noapte sunt interzise începând de vineri.
„Ar trebui să fie un Paşte liniştit, alături de cei apropiaţi vouă, cu puţine contacte. Vă îndemn să renunţaţi la orice călătorii care nu sunt esenţiale”, a transmis Angela Merkel într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare și prezentat la TV, adăugând că acesta este singurul mijloc de a ajuta medicii şi asistentele să lupte cu teribilul virus.