În luna martie a acestui an, operatorii Burselor din Frankfurt (Deutsche Boerse) şi Londra (London Stock Exchange Group – LSE) au ajuns la un acord de fuziune, o tranzacţie evaluată la 30 miliarde de dolari. O eventuală preluare a London Stock Exchange de către Deutsche Boerse va da naştere celui mare operator bursier european, viitorul grup fiind capabil să rivalizeze cu principalii actori americani din sector. Cu toate acestea, există îndoieli cu privire la obţinerea aprobărilor necesare pentru această fuziune din partea autorităţilor europene de reglementare, precum şi cu privire la atractivitatea unei astfel de combinaţii, în eventualitatea în care populaţia Marii Britanii va vota în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană la referendumul din 23 iunie.

Unii politicieni germani, inclusiv Tarek Al-Wazir, ministrul Economiei în landul Hessa, unde se află oraşul Frankfurt, a sugerat că oraşul ar putea beneficia de pe urma eventualei mutări a activităţilor financiare din Londra, în cazul unui Brexit.

'Este probabil adevărat', a răspuns Kengeter, când a fost întrebat în legătură cu acest punct de vedere, adăugând că, totuşi, coeziunea şi munca eficientă în UE au fost de departe principalii factori ai creşterii economice.

'Este foarte important şi este de preferat ca Marea Britanie să rămână în UE şi să aibă un rol activ în evoluţia blocului comunitar', a afirmat directorul general al operatorului bursier german.

Acesta a adăugat că ambele oraşe vor beneficia în urma fuziunii Burselor din Frankfurt şi Londra.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.

Peste 40% din tranzacţiile valutare globale se desfăşoară la Londra. Politicienii şi directorii se laudă că în City of London se tranzacţionează mai mulţi dolari decât în New York şi mai mulţi euro decât în toată Uniunea Europeană.

Alte centre financiare importante râvnesc la poziţia Londrei. Participanţii la un sondaj realizat în rândul celor 12.000 de membri ai ACI Financial Markets Association, un grup de tranzacţionare pentru pieţele valutare, susţin că oraşul german Frankfurt ar fi cel mai mare beneficiar în cazul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, urmat de Paris, New York şi Dublin. AGERPRES