Procesul în care este implicată Apple cu Proview Technology din China, care îşi revendică numele "iPad", i-a condus pe retaileri să retragă tabletele de pe rafturi în cca. zece oraşe chineze. Deşi are o cotă de 76% pe piaţa tabletelor din China, în timp ce Lenovo urcă la numai 7%, iar Samsung la 3%, "pierderea companiei Apple le-ar putea aduce beneficii rivalilor Lenovo şi Samsung", a declarat pentru Reuters un analist al companiei CIMB din Singapore.
Samsung va avea beneficii considerabile de pe urma scandalului legal în care este implicată Apple, potrivit lui Dickie Chang, analist la IDC din Hong Kong. Acesta a motivat prin faptul că tableta Galaxy, produsă de Samsung, se înscrie tot în segmentul premium, la fel ca iPad-ul, iar preţurile sunt, bineînţeles, similare. Impactul pozitiv asupra companiei Lenovo va fi unul vizibil, dar mai scăzut, pe de altă parte, deoarece tabletele sale – Lepads – au preţuri mai mici şi se înscriu în segmentul low sau medium.
În cel de-al treilea trimestru al anului precedent, Apple a vândut cca. 1,3 mil. de iPad-uri în China, în timp ce Lenovo, cel de-al doilea producător de PC-uri din lume, a vândut 120.000 de Lepads, iar Samsung 58.000 de tablete Galaxy. Atât Galaxy Tab, cât şi Lepad operează pe sistem Android.
Citeşte şi: