În 2008, conducătorii celor 20 de bănci americane care au primit ajutor semnificativ de la stat au fost remuneraţi cu 37% mai mult decât liderii celor 500 de companii cotate de indicele S&P, conform unui studiu efectuat de Institute for Policy Studies din Washington.
Liderii celor 20 de bănci au câştigat în medie 13,8 de milioane de dolari fiecare în 2008, venituri care ar putea creşte odată cu valoarea acţiunilor pe care le deţin. Studiul precizează că salariul mediu al acestor CEO este de 430 de ori mai mare decât cel al unui muncitor de rând, şi de 34 de ori mai mare decât salariul preşedintelui Americii, de 400.000 de dolari.
Venituri din acţiuni
La salarii se adaugă veniturile din acţiuni pe care liderii acestor bănci le primesc ca parte din pachetul de compensaţii. Datorită ajutorului acordat de stat, valoarea acţiunilor bancare a crescut semnificativ, rezultând la nouă din cele 20 de bănci în venituri de 90 de milioane de dolari.
Cel mai mult au câştigat din acţiuni cinci din directorii de la JPMorgan Chase & Co, ale căror acţiuni au înregistrat creşteri ce însumează 20,6 milioane de dolari.
Concedieri masive
Raportul enumeră o parte din măsurile de reducere a costurilor pe care aceste bănci erau nevoite să le ia pentru a depăşi criza. Tranşarea remunerării disproporţionate a ofiţerilor executivi şefi ar fi fost o soluţie eficientă, dar băncile nu au explorat această pistă.
În schimb, cele 20 de bănci ajutate de stat au procedat conform programului impus de criză în ceea ce priveşte reducerea de personal, concediind în total 160.000 de angajaţi. Citigroup e în frunte cu 75.000 de posturi reduse, adică 15 % din personal.
În acelaşi an, CEO-ul de la Citigroup a primit un salariu de 38,2 milioane de dolari, o nimica toată în comparaţie cu cei 165 de milioane primiţi anul precedent din vânzarea, către Citigroup, al unui hedge fund pe care îl crease. Acest fond nu s-a dovedit a fi rentabil, fiind închis 11 luni mai târziu.
Achiziţii modeste de 13,5 milioane
La mai puţin de un an de când Morgan Stanley a primit împrumutul Troubled Asset Relief Program în valoare de 10 miliarde de dolari (şi la două luni şi jumătate după achitarea împrumutului) CEO-ul de la Morgan Stanley, John Mack, a achiziţionat o casă în valoare de 13,5 milioane de dolari în New York.
În ciuda preţului ridicat, această achiziţie este relativ modestă, având în vedere că John Mack ar fi putut cumpăra cu uşurinţă o locuinţă mult mai scumpă. Casa necesită renovări şi se găseşte într-o zonă a oraşului cotată de agenţii imobiliari ca fiind nu foarte selectă.
Având în vedere că achiziţionarea unor proprietăţi cât mai epatante constitua în trecut o normă pentru liderii de pe Wall Street, CEO-ul de la Morgan Stanley manifestă, în felul său, un fel de „modestie”, mai în ton cu climatul economic actual.
SURSA: „L’Expansion”, Bloomberg, observer.com