Recentul anunt al Ministerului Economiei si Comertului privind modificarea contractelor de performanta ale managerilor companiilor din subordine n-a speriat pe nimeni, asa cum probabil se spera.
Eliminarea pierderilor – acesta a fost principalul criteriu prevazut in contractul de performanta semnat de Vasile Pintea, directorul general al Companiei Nationale Remin Baia, contract care expira, de altfel, la finele acestei luni. Numai pentru indeplinirea a acestui criteriu a avut destul de lucru. Aceasta deoarece, potrivit datelor Ministerului Economiei si Comertului (MEC), la inceputul anului trecut compania inregistra pierderi de peste 107,5 miliarde de lei. “Am reusit sa aducem pierderile pana la zero, dar toate acestea in detrimentul numarului de angajati si, pana la urma, a societatii. Din cei aproape 5.300 de salariati, cati aveam anul trecut, am disponibilizat deja peste 1.000 de persoane, iar anul acesta avem in plan sa mai punem pe liber alti 1.260 de angajati”, a declarat Dorel Muresan, director economic la Remin. De altfel, pe hartie, gradul de indeplinire a criteriilor de performanta de catre seful companiei arata bine: 102%. Insa, la Remin lucrurile nu stau pe roze. “Societatea se afla intr-o situatie dificila. Acum, lucram la studiul de fezabilitate pentru patru exploatari miniere, care mai au sanse sa reziste. Celelalte cinci pe care le administreaza Remin, probabil, se vor inchide. Pana la urma, vor mai ramane doar 1.200 de angajati in toata societatea”, a explicat Dorel Muresan.
In acest context, Ministerul Economiei si Comertului vorbeste de noi contracte de performanta pentru managerii celor 26 de companii din subordine pe care le monitorizeaza. Recent, institutia a anuntat ca vrea sa aplice o serie de modificari, pentru a eficientiza activitatea companiilor nationale. Numai ca desi te-ai astepta sa afli ca s-au modificat criteriile de performanta, MEC anunta ca nu se va face o schimbare de fond, ci se schimba doar modul de remunerare a managerilor. Potrivit contractului de performanta, anexa la contractul de munca, sunt patru criterii pe care toti managerii ar trebui sa le urmareasca in evaluarea activitatii: rezultatul brut al exercitiului, creantele restante, totalul arieratelor si productivitatea muncii. “Valoarea primelor anuale incasate de conducatorul societatilor din portofoliul MEC se reduce de la 12 la sase salarii de baza lunare. Daca obiectivele au fost atinse partial, conducerea Ministerului poate chiar diminua salariul conducatorului unitatii cu pana la 30% din salariul de baza. Mai mult, in cazul neindeplinirii obligatiilor din contractul de performanta, ministrul poate dispune eliberarea din functie a semnatarului”, spune Razvan Calin, de la Biroul de Presa al MEC.
Un document de fatada
O parte din directorii generali ai companiilor subordonate MEC spun insa ca, pana acum, contractul de performanta a fost doar unul de fatada si nu se tem de modificarile anuntate. “Inca din 2001 se semneaza astfel de contracte, in urma acordului cu FMI, dar de ce sa nu spunem adevarul, nu s-au respectat. Iar verificarea performantei managerilor este apanajul MEC, care insa nu a facut nimic in acest sens”, spune Nagy Jozsef, directorul Societatii Nationale a Apelor Minerale. Acesta are insa cel putin un motiv sa stea linistit. In numai un an, compania si-a majorat profitul cu 54%, ajungand in 2004 la peste 16,3 miliarde de lei vechi. Pe de alta parte, datele Ministerului de Finante arata ca, in 2004, totalul creantelor a crescut cu 30% comparativ cu anul precedent, pana la aproape 38,3 miliarde de lei. “Avem de recuperat foarte multi bani, dar lucrurile se taraganeaza, deoarece avem deschise foarte multe procese in instanta”, spune Jozsef Nagy.
si surse din Ministerul Economiei spun ca acest document nu a fost respectat, ca au fost directori care nici macar nu au vrut sa semneze aceste contracte, dar au ramas in functie.
Pentru managerii din sectorul privat, lucrurile sunt insa total diferite. Paul Ilicenco, directorul de marketing si administrare a contractelor de la Daewoo-Mangalia Heavy Ind. (DMHI) a lucrat si el la stat, dar nu s-ar mai intoarce acolo. “Cand lucram pentru stat, trebuie sa recunosc, atmosfera din jur era de delasare. Daca ceva nu merge bine, poti da vina pe directorii de dinainte, pe conjunctura si asa mai departe. In sectorul privat, lucrurile stau insa altfel. Constati ca motorul afacerii sunt de fapt clientii si, automat, iti schimbi atitudinea fata de ei, daca vrei sa faci profit”, spune Ilicenco.
Performanta in sectorul privat se cuantifica mult mai simplu. Nu cifrele ci rezultatele concrete spun totul. “Principalul criteriu de performanta pe care trebuie sa il respect eu este contractarea de comenzi atat pentru anul in curs, cat si pentru anul viitor. De exemplu, prin business-planul de anul trecut am acoperit portofoliul de comenzi pana in 2008, mai exact am semnat contracte de 880 de milioane de dolari. Pentru anul acesta, mi-am propus sa contractam doar pentru 2009. Depinzi foarte mult de cum merge piata si e bine sa profiti de orice moment pentru a-ti face planul”, mai spune Paul Ilicenco. Rezultatele managementului eficient la companiile private se vad si in datele financiare. Anul trecut, DMHI a vandut nave de 225 de milioane de dolari, anul acesta previzioneaza vanzari de 350 de milioane de dolari, iar pentru 2008 si-a fixat o tinta de peste jumatate de miliard de dolari.
Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), este de parere ca putem vorbi de doua diferente esentiale intre a fi manager la stat si a lucra in sectorul privat. “Accesul la resurse si viteza de reactie a managerilor – cu aceste doua piedici ne luptam in sectorul de stat. Contractele de performanta sunt o idee buna, dar daca tot ne apucam de aceste contracte de performanta, trebuie sa le si luam in serios, nu de ochii lumii”, considera Florin Pogonaru.
Dar de ce sa nu spunem adevarul, contractele nu s-au respectat. Iar verificarea performantei managerilor este apanajul MEC, care insa nu a facut nimic in acest sens.
Nagy Jozsef,
directorul SN a Apelor Minerale
Accesul la resurse si viteza de reactie a managerilor – cu aceste piedici ne luptam la stat. Contractele de performanta sunt o idee buna, dar trebuie sa si le luam in serios.
Florin Pogonaru,
presedintele AOAR
Criteriile de performanta la stat
• Contractul de performanta este anexa la contractul de munca
• Cuprinde patru criterii de performanta: rezultatul brut al exercitiului, creantele restante, totalul arieratelor, productivitatea muncii
• Este valabil un an, cu drept de prelungire
• Drept noutate, daca criteriile au fost respectate, managerul companiei de stat poate primi o prima anuala de pana la sase salarii de baza si nu 12, cat era maximum pana acum
• Daca directorul nu respecta criteriile din contract, poate fi penalizat cu pana la 30% din salariu sau chiar poate fi demis.