Datele oferite de indexul independent al pieţei de artă, Tudor- Art, care utilizează tranzacţiile oficiale efectuate de casele de licitaţii Alis, Ara Art, Artmark, Goldart, Monavissa, Quadro (pentru datele mai vechi şi Him şi Pogany) şi galeriile de artă Colors Art Gallery şi Artexpert Gallery, arată că, în ultimii cinci ani, segmentul pieţei de artă a înregistrat constant creşteri.
Totuşi, cele mai mari vânzări s-au realizat în perioada de criză financiară. Astfel, de la o cifraă de afaceri de 4,16 milioane de euro în 2009, piaţa de artă a ajuns la 8,513 milioane de euro, iar în 2011 la 14,558 milioane de euro. În total, de la începutul crizei, în 2008, cifra de afaceri de pe piaţa caselor de licitaţii şi a galeriilor de artă a crescut de 3,5 ori, creştere generată în special de majorarea preţurilor lucrărilor de artă şi mai puţin datorită diversificării portofoliului de artişti aduşi spre vânzare.
De altfel, Dan Tudor, acţionarul majoritar al site-ului specializat www.tudor-art.com , precizează că, în 2011, s-a constat chiar o uşoară scădere a artiştilor noi aduşi în licitaţie.
O altă caracteristică interesantă a pieţei de artă din România este dată de faptul că, în ultimii cinci ani sub 50% dintre artiştii propuşi spre vânzare (indiferent de numărul de lucrări propuse de fiecare în parte) au fost şi adjudecaţi, ceea ce indică o anumită preferinţă a cumpărătorilor din România pentru anumiţi autori.