Într-o lume în care televizorul şi internetul ne ocupă cea mai mare parte a timpului liber, revistele de integrame, rebus şi sudoku reuşesc să capteze, în continuare, interesul românilor
Revistele de cuvinte încrucişate şi, mai nou, cele de sudoku se bucură în prezent o cerere susţinută pe piaţă, fiind cele mai căutate reviste de divertisment. Am putea spune că segmentul revistelor de jocuri, pe care activează cu succes trei mari jucători, este cel care a rezistat cel mai bine dintre toate genurile de publicaţii scrise, care au avut de suferit enorm din expansiunea televiziunilor şi apoi a internetului. Poate deloc întâmplător, cei mai mari trei jucători sunt cei care au adus integramele pe piaţă imediat după revoluţie – Maxim şi Elixir – şi Rebus Flacăra, brand ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, el datând cu mult dinainte de 1990.
Acum, că tot suntem în perioada concediilor, vânzările revistelor de jocuri cresc considerabil, mai accentuat în zonele turistice. „Într-adevar se observă o sezonalitate a vânzărilor pe segmentul integrame şi jocuri de cuvinte, puţin mai pronunţată în locaţiile accesate de turişti, în special cele de pe litoral. Creşterile pot fi importante, între 30-40%, în funcţie de titlu şi locaţie“, spune Delia Tuică, Manager al LS Travel Retail Romania, firmă care deţine punctele de difuzare InMedio. Potrivit ei, cele mai mari vânzări pe segmentul revistelor de jocuri le au titlurile de integrame, în defavoarea celor de rebus sau sudoku.
În zona de munte, cum ar fi pe Valea Prahovei, creşterile sunt şi mai puternice.
„În perioada concediilor se simte o creştere pe toate revistele de timp liber, în special la revistele de jocuri, dintre care se detaşează integramele. Sunt anumite reviste de integrame pentru care chiar se dublează vânzările“, spune Paula Albişoru, de la firma de difuzare Calliope Ploieşti.
Cele mai multe jocuri noi sunt livrate de cei de la Maxim Press-Editura Regală, care au în portofoliu revistele cele mai scumpe de pe piaţă, dar care sunt şi cele mai bine vândute, ele fiind adresate dezlegătorilor mai avansaţi și având un format mai sobru. Compania e deținută de Viorica și Marius Haranguș.
În ceea ce priveşte Elixir-Pressing Company, firmă controlată de Vasile Tîrșolea, revistele sunt mai intens colorate, pentru mai toate genurile, dar cu un grad de dificultate ceva mai scăzut. Cea mai vândută revistă din portofoliul Elixir este Integrama Copiilor, care apare într-o formă grafică de excepţie. Este posibil ca să găsiţi în unele reviste ale Elixir jocuri reluate din numere anterioare.
Rebus Flacăra este revista cu cea mai mare tradiţie în domeniul cuvintelor încrucişate, Publicațiile Flacăra scoțând şi câteva reviste de integrame pe 5 grade de dificultate.
Dacă sunteţi pasionat de careurile de rebus, puteţi cumpăra oricare din revistele de gen scoase de cele trei edituri, iar dacă vreţi să vă încercaţi forţele cu sudoku, aveţi cea mai variantă ofertă la Maxim. Pentru pasionaţii de jocuri pe smartphone sau internet, Maxim are două aplicaţii de Rebus şi Integrame, precum şi un site dedicat – integrameonline.ro.
Vânzările revistelor de jocuri, în special integramele au o anumită sezonalitate în perioada concediilor în zone turistice, crescând şi cu 30-40%.
Delia Tuică, InMedio.
Maxim press-Editura regală
Este liderul din industria revistelor de jocuri, compania fiind axată în special pe revistele de iniţiaţi-avansaţi, care sunt şi cele mai bine vândute din piaţă. Titlurile fanion din portofoliul de aproape 50 de reviste sunt Revista Maxim, Divertissima, Gigantica, Integrame cu Surprize, Formula 1, Rebus Maxim şi Super Sudoku;
Elixir – Pressing Company
Este al doilea cel mai mare jucător din domeniu, cu un accent mai mare pe revistele de copii, precum şi pe integrame pentru iniţiaţi-avansaţi. În portofoliul Elixir sunt aproape 40 de titluri, pentru toate genurile, revistele fanion fiind Integrama Copiilor, Integrama Aşilor şi Integrama Megastar;
Rebus Flacăra
Se plaseză pe locul al treilea, fiind editura cu cea mai mare tradiţie în domeniu. Brandul Rebus Flacăra este cel mai puternic dintre toate revistele de jocuri, editura având în portofoliu și Rebusache, Rebus Plus, Rebus Bis și două almanahuri. Din portofoliul companiei Publicațiile Flacăra SA a dispărut chiar revista Flacăra, la începutul anului, ea continuând doar în varianta online.