Până în anul 2007, Bill Gates, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, făcuse donații în valoare de 28 de miliarde de dolari, adică aproape jumătate din averea pe care o deținea la acel moment de referință.
Până în 2019, se estimează că numărul vieților de copii salvate de activitățile caritabile ale celui care a creat una dintre cele mai mari companii din lume va ajunge la impresionantul nivel de 7,6 milioane. Cam cât populația totală a Bulgariei. Cu toate acestea, când vorbești de Bill Gates, numărul de cuvinte sau de fraze pe care le poți spune despre el este invers proporțional cu numărul de vieți salvate. Asta pentru că omul care ne-a pus Windows-ul pe calculatoarele de la birouri și din case este un om cât se poate de discret. La fel de discret precum este și “trimisul” lui Bill Gates în România. La fel de discreți precum toți “trimișii” marilor miliardari ai lumii în România. Vom vorbi în cele ce urmează despre administratorii din România ai banilor deținuți de cei mai bogați oameni de pe pământ. Ne place să-i numim “trimiși”.
Și pentru că tot am început cu fondatorul Microsoft, vom începe cu polonezul Ronald Binkofski, “trimisul” lui Bill Gates în România. Oficial, managerul general al Microsoft România. Nu știm dacă a luat lecții direct de la Gates însuși, dar polonezul este la fel de "invizibil" ca miliardarul american. Poate chiar şi mai discret. De la venirea sa în România, Binkofski a fost și este o prezență extrem de discretă, cu rare apariții în presă și acelea de scurtă durată și lipsite de suc mediatic spectaculos. Ronald Binkofski a împlinit pe 20 octombrie doi ani de când l-a înlocuit pe Călin Tatomir, cel care ocupase funcția de director general al Microsoft România timp de doi ani.
Actualul reprezentant al lui Bill Gates în România a venit pe această poziție după ce în țara natală ocupase funcții cu sonoritate care țin mai degrabă de metafizică și religie: Developer & Platform Evangelism Lead. Ronald este cetățean german și polonez. A absolvit cursurile Facultății de Matematică Aplicată a Universității Jagiellonian și s-a specializat în matematică în Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt. În ceea ce privește banii pe care-i adminitrează, Bill Gates ar trebui să fie mândru de omul său în România. Sub conducerea lui Binkofski, Microsoft România a bifat creșteri în ciuda crizei care s-a instalat și în țara noastră. În anul 2011, compania a raportat o cifră de afaceri de 134,7 milioane de lei, de la 125 de milioane în anul precedent. De asemenea, Microsoft România a continuat să facă angajări, fiind una dintre companiile care au făcut cele mai multe recrutări de la începutul crizei.
Banii miliardarilor
Rămânem în zona de IT și continuăm cu Sorin Mândruţescu, CEO-ul Oracle România, “trimisul” miliardarului Lawrence "Larry" Joseph Ellison în România. Mândruțescu face parte din echipa Oracle din 2001, timp în care a deținut diferite funcţii de management atât la nivel de țară, cat și în regiunea Europei de Est. Este o figură foarte cunoscută în mediul de afaceri din România, în momentul de față fiind și cel care conduce Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), una dintre cele mai importante organizaţii ale investitorilor străini. În 2011, în mijlocul unor tensiuni politice, numele directorului general al Oracle România fost vehiculat în presă pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru. Ca și în cazul reprezentantului Microsoft, Mândruțescu realizează cu Oracle România afaceri în creștere și face tot mai multe angajări. Altfel spus, prosperitate pentru Lawrence Ellison a cărei avere se majorează proporţional. Înainte să trecem la următorul “trimis”, mai trebuie spus despre Mândruțescu că se pare că și-ar dori construiască autostrăzi în România. Conform unor informații neconfirmate, Mândruțescu și-ar fi depus CV-ul pentru funcția de manager privat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Să-și dorească oare să renunțe la poziția de reprezentant al unuia dintre cei mai mari miliardari ai lumii doar ca să lucreze la stat?
Orice „trimis” respectabil are secretele lui. Cel mai bine păzit secret din România în 2012 a fost locul în care va fi deschis al doilea magazin IKEA din România. Cornel Oprișan, omul lui Ingvar Kamprad la noi în țară a știut să se joace extraordinar de bine cu acest secret și a reușit chiar să creeze chiar un mic mecanism de marketing cu acest lucru, într-un clasic stil IKEA. “În momentul de față suntem în continuare în faza de prospectare pentru a găsi cea mai potrivită locație pentru următorul magazin. Lucrăm la acest aspect”. Acesta a fost leit motivul anului când a fost vorba de IKEA România.
Discreție. Acesta pare să fie cuvântul de ordine și în cazul lui Oprișan, trăsătura dominantă și pentru fondatorul celebrului retailer de mobilă. Miliardarul suedez Ingvar Kamprad are de ce să fie mândru de cel care se ocupă de afacerile companiei sale în România. Magazinul de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA din zona Băneasa a Capitalei a înregistrat o creştere de "două cifre" (peste 10%) a vânzărilor în perioada septembrie 2011 – august 2012, potrivit estimărilor lui Cornel Oprişan, care deține funcția de retail manager al IKEA în România. Conform rezultatelor aferente catalogului 2010/2011, IKEA a marcat o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro în România, ceea ce nu este rău, dat fiind faptul că vorbim de un singur magazin. Între timp, suedezul Kamprad a ajuns la o avere de peste 41 de miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index.
Nu același lucru se poate spune și despre indianul Lakshmi Mittal, care pare să fi intrat într-o spirală nefericită cu business-ul său din zona siderurgiei. De la începutul anului și până acum, averea indianului a înregistrat o scădere de 7%. În România, lucrurile nu stau mai bine. “Trimisul” lui Mittal în România este Bruno Ribo. Are 48 de ani, este inginer şi lucrează în cadrul ArcelorMittal Galaţi din 2009, ca Director Tehnic (Chief Technical Officer). Francezul a venit pe poziția de CEO în februarie a acestiu an și deja a început să se confrunte din plin cu problemele din această industrie în general, dar și ale combinatului de la Galați, în special.
Situația dificilă de la combinatul din Galați l-a adus în România pe Lakshmi Mittal însuși, care a venit într-o vizită fulger în luna mai pentru a discuta despre starea unității de la Galați. ArcelorMittal Galaţi, cu afaceri anuale de circa un miliard de euro, trebuie să facă eforturi pentru a reuşi să vândă o producţie situată în acest moment la mai puţin de jumătate din cea pe care combinatul o realiza în 2008. Vremuri grele și pentru angajații din Galați: în ultimii ani au plecat anual în jur de 1.000 de salariaţi. Nu credem totuși că indianul Lakshmi Mittal și-a schimbat stilul exclusivist de viață pe care îl are acolo unde locuiește, pe una dintre cele mai scumpe străzi din Londra, însă cu siguranță dintr-unul din cele 12 balcoane ale vastei sale reședințe de pe Kensington Palace Gardens va privi mai atent la ce se întâmplă în România.
“Oamenii ne numesc frecvent vulturi”, spune Tim Norman, reprezentantul în România al unui dintre cei mai controversați miliardari ai lumii: David Rockefeller. Ca și cel pe care îl reprezintă, Tim Norman, directorul Europa Capital, parte a The Rockefeller Group, este un personaj extrem de discret. Se ocupă de portofoliul de investiții imobiliare din România al grupului deținut de David Rockefeller, singurul nepot al lui John Rockefeller, fondatorul Standard Oil, cu o avere estimată la 2,9 miliarde de dolari. Înainte de a lucra pentru Rockefeller, Norman a lucrat timp de 15 ani la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Rămânem la real estate. Chiar dacă cei zece miliardari au fost atraşi de România în perioada de „boom“ imobiliar, se pare că piaţa locală nu şi-a pierdut încă din strălucire. De departe, miliardarul cu cel mai mare portofoliu de terenuri din România este Eyal Ofer. Alături de fratele său, a moştenit imperiul creat de tatăl lor, Sammy Ofer – care a deţinut titlul de cel mai bogat israelian. Eyal Ofer deţine la nivel local 10.000 ha de teren localizate în Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Timişoara.
“Trimisul” lui Ofer este în prezent George Ispas, care a înlocuit-o la finalul anului trecut pe Daiana Voicu, managing partner în cadrul Willbrook International. În anul care a trecut de la numirea în funcție ca reprezentant al afacerilor din România ale celui mai bogat israelian, George Ispas a fost aproape invizibil. Așa cum sunt aproape toți investitorii și cei care conduc business-uri în acest domeniu.
Regula discreţiei
Necunoscute sunt căile miliardarilor, iar drumul banilor este pavat în mod sigur cu multă discreție. Atât din partea celor care-i dețin, cât și din partea celor care-i administrează. În demersul nostru de a surprinde cât mai bine relația cu miliardarii a “trimișilor” lor în România, am întrebat companiile pe care aceștia din urmă le conduc, însă am fost invitați politicos afară din această zonă care este necunoscută și trebuie să rămână necunoscută publicului larg. I-am întrebat astfel pe cei de la Oracle dacă Sorin Mândruțescu l-a întâlnit vreodată pe Elliot și, dacă da, cu ce impresii a rămas în urma acestei întâlniri. “Din păcate, nu putem da curs solicitării, nu vem aprobarea de la Headquarter”. Aproximativ, același răspuns și de la IKEA, precum și de la celelalte companii multinaționale care au în spate miliardari celebri. Înţelegem că există o regulă de aur, nescrisă și de necălcat : cu cât sunt mai mulți bani, cu atât misterul e mai mare, iar ca să ajungi “trimis” al unui om care are enorm de mulți bani trebuie să ai, mai întâi de toate calitatea discreției.
Este trăsătura comună a celor pe care i-am prezentat mai sus și este și cea care face diferența atunci când ne raportăm la unii dintre bogații români.
134,7 milioane de lei, cifra de afaceri realizată de Microsoft România în 2011, în creştere faţă de 125 milioane de lei, cât înregistrase în anul precedent compania lui Bill Gates