Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a anunțat câştigătorul licitației pentru construcția unui lot din autostrada Transilvania.
Potrivit unui comunicat CNAIR, constructorul autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1, Târgu Mureş – Ungheni şi drum de legătura cu o lungime de 9.2 km este firma austriacă Strabag. Ofertantul a câștigat licitația cu 192.059.217,23 lei fără TVA. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 108 luni.
“Semnarea contractului va fi posibilă dupa îndeplinirea termenelor legale privind formularea notificărilor prealabile şi a contestaţiilor în conformitate cu prevederile art. 6, alin (1), lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv cu prevederile art. 8, alin (1), lit a) din acelasi act normativ si soluţionării acestora”, conform CNAIR.