Cum cine? Consiliile de administraţie! Nu de aceea facem atâtea eforturi şi plătim atâţia bani firmelor de recrutare ca să ne aducă „management privat“? – ne spun cu o înduioşătoare candoare guvernanţii. Unii sunt chiar sinceri când cred (şi spun) aşa ceva.

În teorie, da, consiliul de administraţie (CA) trebuie să facă asta. Activităţile CA-ului se împart în două mari grupe: business „development-ul“ (viitorul) şi „business admin-ul“ („operations“, adică trecutul şi prezentul), din care, cea mai mare parte o reprezintă monitorizarea şi controlul pentru această din urmă categorie. La firmele private, totuşi, această activitate de monitorizare şi control e aproape inexistentă la nivel de CA, reducându-se, practic, la una de informare, ceea ce e cu totul altceva. Adică, monitorizarea şi controlul nu se fac cu un sistem propriu, diferit sau, oricum, independent de cel al managementului executiv, ci doar că primeşte nişte rapoarte de la acesta (adică de la executiv). În afacerile antreprenoriale, adevăratele monitorizări și controale se fac în timp (aproape) real de către patroni, prin conectare directă la managementul executiv. Companiile internaţionale fac acelaşi lucru de la nivel de Head Office, tot direct cu Executivul. Doar la marile companii listate, CA-ul e obligat să facă monitorizarea şi controlul „ca la carte“ (sau aproape), numai că acolo sunt urmăriţi doar câţiva indicatori mari (profit, cifră de afaceri, market share etc.). Dacă profitul e cel aşteptat şi ceilalţi câţiva indicatori nu dau vreun semnal de alarmă, nu îşi mai bagă nimeni nasul mai departe.

Or, la companiile şi instituţiile de stat nu se poate face astfel. Companiile de stat nu seamănă atât de mult cu cele private pe cât cred mulţi. Acestea trebuie controlate şi monitorizate riguros, în egală măsură şi când fac profit şi când nu, şi când merg bine şi sunt în parametri şi când o iau razna. Adică, pe lângă execuţia bugetară şi cei câţiva indicatori financiari mari, impuşi de lege, cineva trebuie să urmărească zeci şi zeci de alţi indicatori din toate celelalte departamente (resurse umane, juridic, comercial etc.). Miniştrii şi ceilalţi guvernanţi cred că acel „cineva“ este CA-ul, după cum am mai spus. Însă, le transmit acum că NICIUN CA nu a făcut asta vreodată până acum, nu o face şi, cel mai probabil, nu o vor face nici de acum înainte. Unii (cei mai mulţi) pentru că habar nu au că trebuie să facă asta la o companie de stat, de vreme ce nu au văzut făcându-se la cele private; alţii nu ştiu cum se face aşa ceva, iar ceilalţi, restul (cei mai puţini) nu au vreun interes să facă un astfel de efort ieşit din comun, adică să fie ei primii care să pună la punct un astfel de mecanism gigantic acolo unde timp de 25 de ani nu s-a făcut absolut nimic.

Prin urmare, companiile şi instituţiile de stat sunt în întregime în mâna conducerii executive şi a celor câtorva de deasupra lor, care au instrumente de intervenţie directă. Însă acelea nu sunt instrumente manageriale, ci sunt ale lor, personale. Rezultatele se cunosc.

Acest articol a apărut în ediția numărul 7 a revistei Capital, 15-21 februarie 2016.

«Corporatiştii» care au plecat de la stat: 106 manageri şi membri CA au fost numiţi şi demişi la stat din 2012 şi până astăzi. Dintre aceştia, abia 10% au rămas în funcţie

Mai bun … sau doar mai puțin prost? OPINIE Claudiu Şerban

EXCLUSIV Statul nu are control asupra firmelor cu management privat

Cine controlează firmele de stat? – OPINIE George Butunoiu

Alexandra Gătej: Politicul a respins managementul corporativ

Guvernanţa corporativă, un vis frumos –  OPINIE Nicolae Demetriade