Cine dă ce vrem „să ni se dea?”

Ați văzut vreodată un arbitru de fotbal care să dea gol? Să șuteze pe neașteptate la vinclul porții, apoi să fluiere golul și schimbarea rezultatului pe tabelă? Ei bine, exact asta așteaptă unii de la Stat: să fie arbitru și jucător în același timp!

 

 

Am avut de multe ori ocazia să fiu moderatorul unor întâlniri între oameni de afaceri și oficialități. De fiecare dată am rămas "bouche bee" în fața unor replici de genul "de ce nu se face?" ori "de ce nu ni se dă?". Ce tip de antreprenori sunt cei care așteaptă să primească pomană de la stat, nu știu. Atitudinea aceasta de asistați social este însă cu siguranță contraproductivă și nu duce către prosperitate. Ba dimpotrivă, un mediu de afaceri în care totul este centralizat și reglementat este drumul cel mai sigur către faliment. Am trăit asta pe pielea nostră pe timpul comuniștilor și cunoaștem consecințele. Nu am crezut că mai este nevoie în continuare de dezbateri teoretice pe această temă. Și, totuși, viața continuă să bată filmul la orice oră. 

Sunt unul dintre cei care susțin că statul trebuie să intervină cât mai puțin în mediul de afaceri. În general, să facă reguli funcționale și să vegheze la respectarea acestora. Nici mai mult, nici mai puțin. Este de notorietate faptul că la noi obligațiile fiscale sunt dintre cele mai stufoase și mai greu de urmat, în timp ce evaziunea se află la cote record. Luați doar de exemplu tot ce trebuie să faceți ca să puteți justifica o cheltuială în România și cum se procedează în Germania, de pildă. Veți ajunge cu siguranță la concluzia că este un adevărat coșmar birocratic să decontezi în România o masă la un resturant (nu mai vorbesc de un bacșiș), în timp ce în orice altă țară civilizată este nevoie doar să duci bonul la contabilitate. Factură, chitanță, datele firmei și ale delegatului… Dacă e nevoie să compensezi ce nevoi a avut un colaborator fără contract de muncă, mai bine te lași păgubaș. E mai simplu să pretinzi o cheltuială falsă – adică să furi! – decât să justifici una reală, perfect îndreptățită de activitatea pe care o desfășori. La noi, legile apar fie cu dedicație pentru unii care să poată fura, fie de către indivizi fără nici cea mai mică experiență reală. Suntem mari maeștri internaționali la teorie, dar repetenți în serie la practică. Numai buni să-l învățăm pe Papă care-i treaba cu creștinismul imediat după ce isprăvim să ne batem soția și copii la beție. Avem mai multă nevoie decât oricând de o altă mentalitate. Oamenii de afaceri ar trebui să ceară nu subvenții și reglementări, ci să fie lăsați în pace. Transportatorii nu au nevoie de RCA ieftin, ci de un sistem de asigurări funcțional, cu plăți mai mari de la cei care crează daunele și mai mici de la cei atenți și disciplinați. Cei harnici nu au nevoie de un cod al muncii care să reglementeze la nivel național salariul minim ci de unul cât mai flexibil, care să permită dinamica forței de muncă. Bolnavilor nu le trebuie gratuități de care să beneficieze doar după ce dau șpagă, ci medici bine plătiți și spitale funcționale. Orice bine făcut cu forța degenerează în rău. Și orice "gratuitate" costă, de fapt, mai mult.

Claudiu Șerban
director editorial