Într-un interviu acordat pentru Libertatea, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a vorbit despre omul care are cea mai mare putere în PNL. Mai exact, acesta susține că recomandările președintelui Klaus Iohannis nu sunt întotdeauna ascultate la nivelul partidului.
El a mai adăugat că în realitate, puterea în PNL este deținută aproape integral de către Ludovic Orban.
”Ar fi bine să fie așa. M-aș bucura să fie așa. Nu este întotdeauna așa.”, a explicat Rareș Bogdan, pentru sursa citată.
Totodată, prim-vicepreședintele PNL a mai adăugat că Ludovic Orban deține puterea în interiorul PNL. Acesta este urmat de premierul Florin Cîțu, însă parțial.
”Putem să afirmăm că puterea o are Ludovic Orban. Și parțial premierul, prin poziția de premier. Dar în cadrul PNL puterea aparține aproape în totalitate președintelui.”, mai spune liberalul.
În același interviu, Rareș Bogdan a vorbit și despre convocarea Consiliului Național. Acesta susține că decizia a fost luată de liderul de aprtid Ludovic Orban, el urmând să vină cu o serie de detalii.
Cine a convocat Consiliul Național
„S-a convocat un Consiliu Național. Luni, la Biroul Permanent, probabil se va hotărî data acestui Consiliu Național. Doar Consiliul Național poate stabili data Congresului, urmând să fie convocat până la 1 octombrie. Undeva între 15 și 30 septembrie. E o hotărâre pe care a luat-o Ludovic, ne-a comunicat-o, urmează luni să vină cu detalii”, a mai spus Rareș Bogdan.
Întrebat dacă a criticat cineva convocarea Congresului în septembrie, Rareș Bogdan susține că Florin Roman nu a fost atât de încântat. Totodată, el a mai adăugat că unele voci din partid mai spun că există alte probleme mai mari decât alegerile interne de care trebuie să se țină cont.
„Da, domnul Florin Roman. Pe de-o parte trebuie organizat un congres, în același timp sunt voci care spun să nu ne concentrăm acum pe alegeri interne, care ar crea probleme în desfășurarea campaniei de vaccinare, cel puțin comunicațional, respectiv a chestiunilor legate de relansare și atunci ar fi fost mai bine ca aceste alegeri să se amâne puțin. Într-un partid sunt voci și voci, Ludovic Orban, președintele partidului, a hotărât asta”, a mai adăugat Rareș Bogdan.
Sursă foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei